Euro 2012, sub semnul întrebării

Euro 2012, sub semnul întrebării

Compania austriacă Alpine s-a retras din proiectul construcţiei unui stadion în Ucraina pentru turneul final al Campionatului European din 2012, ameninţând şi mai mult poziţia ucrainienilor de coorganizatori ai competiţiei, alături de Polonia, scrie AP.

UEFA a refuzat să comenteze întârzierea lucrărilor, însă, conform unui comunicat emis în septembrie, "orice amânare a pregătirilor ar pune sub semnul întrebării organizarea turneului în aceste ţări".

Compania austriacă Alpine s-a retras din proiect săptămâna trecută, după o serie de neînţelegeri financiare cu administraţia locală a oraşului Lvov, unde trebuie să fie construită arena, a anunţat purtătorul de cuvânt al compnaiei, Karin Kaglevici.

"Administraţia oraşului vrea să construiască stadionul cu 85 de milioane de euro, sumă care include TVA-ul", a spus Kaglevici. "Oricine se pricepe puţin la construirea unui stadion de fotbal ştie că acest lucru este imposibil", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Atât Ucraina, cât şi Polonia au fost avertizate în mai multe rânduri de forul european UEFA să accelereze pregătirile pentru Euro 2012.

UEFA va decide, la mijlocul anului viitor, câte stadioane şi oraşe vor găzdui competiţia, minimul fiind de şase, iar maximul de opt. Numărul locaţiilor nu va fi neapărat egal pentru fiecare ţară organizatoare.

Alpine, compania care a construit stadionul Allianz Arena din Munchen şi arenele austrice Woerthersee, din Klagenfurt şi Tivoli, din Innsbruck, ambele găzduind partide la Euro 2008, crede că, pentru construirea stadionului de 30.000 de locuri din Lvov, mai trebuie alocate încă 40 de milioane de euro. 

Ne puteți urmări și pe Google News