Ministrul Sănătății Nelu Tataru a confirmat, sâmbătă seara, faptul că au apărut două noi focare de coronavirus în România.
În cadrul unei emisiuni televizate, Nelu Tătaru, a dezvăluit că evoluția din ultimele ore arată că există două noi focare de coronavirus în România: este vorba de orașele Constanța si Brașov.
„În măsura evoluției accelerate a transmiterii locale, cu afectarea în marea majoritate a personalului medical, ne gândim la alte măsuri pentru a proteja personalul medical, dar și pentru a limita acele focare care sunt în dezvoltare.
Având în vedere afluxul de persoane care vor veni, ne așteptăm la o accelerare a acestui focar. Cele două focare sunt, în general, în zonele medicale, dar există o foarte mare probabilitate de extindere și la populație.
Căderea personalului medical înseamnă efectiv o activitate limitată în acele zone și atunci trebuie luate măsuri în consecințe”, a mai spus Nelu Tătaru, potrivit RealitateaTV.