Este iureș la CFR Cluj, după dezastrul din Cupă. Și președintele Cristi Balaj și-a dat demisia

Este iureș la CFR Cluj, după dezastrul din Cupă. Și președintele Cristi Balaj și-a dat demisia Sursa foto: Arhiva EvZ

După umilința suferită de CFR Cluj în fața celor de la Corvinul Hunedoara, antrenorul Adrian Mutu și Cristi Balaj, președine, și-au prezentat demisiile.

Încă o demisie la CFR Cluj

Fostul cavaler al fluierului a anunțat că îi trebuie o pauză și consideră demisia un geste de onoare. Gestul lui Cristi Balaj a venit la câteva ore după ce Adrian Mutu a anunțat că pleacă de pe banca ardelenilor. CFR Cluj a fost învinsă de Corvinul Hunedoara la o diferență de 4 goluri într0un meci din Super Cupa României.

Într-o postare pe rețelele de socializare Cristi Balaj a declarat că vina pentru învfângerea rușionoasă în fața echipei din liga secundă nu-i poate fi atribuită în totalitate doar antrenorului. Pentru fostul mare arbitru urmează o perioadă de liniște alături de familie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cristi Balaj și-a anunțat plecarea

„Eliminarea din Cupa României a fost o dezamăgire care mi-a lăsat urme. Încă de aseară am anunțat că m-am simțit rău fizic și m-am confruntat cu o stare greu de gestionat. A fost un sentiment cu care nu m-am întâlnit foarte des.

Simt nevoia de o pauză. De timp alături de familie. Fetele mele au nevoie de un tată sănătos. În consecință, am decis să îmi înaintez demisia. Sper ca domnul Varga să mă înțeleagă și să accepte această decizie. În altă ordine de idei, nu este normal ca doar antrenorul să fie vinovat, este o chestiune de onoare.

Sper, de asemenea, ca echipa să depășească această perioadă dificilă și să revină mai puternică. Fotbalul românesc are nevoie de cluburi care obțin puncte în cupele europene, așa cum a făcut-o CFR Cluj în ultimii ani”, a anunțat Cristi Balaj, pe Facebook.

Cristi Balaj

Sursa foto: arhiva EvZ

CFR Cluj va fi condusă de staff-ul tehnic

După demisiile celor doi oficiali, conducerea din Gruia a anunțat că echipa va fi condusă de „staff-ul tehnic din cadrul clubului”, fără a prezenta și numele antrenorilor.

„Momentele tensionate ne arată, de fiecare dată, că suntem puternici și că avem capacitatea de a ne ridica. Am reușit în trecut, vom reuși ca și acum să ducem mai departe spiritul alb vișiniu! Un episod nefericit nu reprezintă o bătălie complet pierdută! Vom munci, ne vom replia și vom continua lupta pe care acest play-off o impune!

Așadar, în perioada următoare, interimatul pe banca echipei noastre va fi asigurat de staff-ul tehnic din cadrul clubului”, a anunțat clubul CFR Cluj.