Efectul secundar al valului de emoţie, creat de uciderea cu focuri de armă şi înjunghierea cu cuţitul, a fost atât de mare încât crima oribilă pare să fi topit inimile celor calificaţi drept fără de simţăminte, bolnavi de simptomul intoleranței și izolaționismului specifice ultranaționalismului în creștere în Marea Britanie. Susţinerea lejeră pentru menţinerea în UE a fost dublată de activizarea electoratului pro-UE şi de părăsirea taberei Brexit de către mulţi susţinători. Ura viscerală față de ceea ce înseamnă imigranți și intoleranță a fost speculată pentru a promova Brexitul de către gruparea alcătuită din UKIP, partidul antisistem naţionalist al lui Nigel Farange, cel care a dus la apariţia referendumului de joi, 23 iunie. Tema imigraței este exact cea care divide societatea britanică într-o măsură poate neașteptată pentru politicieni precum David Cameron, care a și inițiat procedura referendumului. Crima a șocat întreaga Mare Britanie, și inclusiv conservatorii pro-Brexit s-au arătat indignați că așa ceva s-a putut întâmpla în țara lor „civilizată” şi s-au îndepărtat de zona activă a campaniei sau au părăsit tabăra. Însă, crima arată gradul în care societatea britanică este polarizată, dar și gradul de radicalizare la care s-a ajuns în urma promovării discursului urii, retorica rasismului vestic, îndreptat împotriva „imigranților”, un discurs visceral, departe de orice argumente raționale. Premierul David Cameron a insistat ca societatea britanică să-și dubleze eforturile pentru a promova valorile toleranței și deschiderii, promovate și de către parlamentarul Jo Cox. Unii politicieni chiar au ridicat problema tonului dezbaterilor din campania pentru referendum. Gordon Brown, fostul premier britanic, declara: „dacă nu facem eforturi pentru a schimba cultura ce încurajează prejudecățile cu una bazată pe respect, înseamnă că nu am învățat nimic din ce s-a întâmplat acum, prin uciderea lui Jo”.

Până la crima de joi, campania pro- Brexit conducea în majoritatea sondajelor de opinie, iar unele chiar dădeau un avans de 6-8 puncte votanților „OUT”. Argumentul principal al celor pro-Brexit este recâștigarea „puterii suverane”, ieșirea de sub tutela unui Bruxelles perceput ca ultra-birocratic și ultra-regularizat, dăunător pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru economia britanică, în general. Şi, mai ales, ieşirea de sub controlul „puterii nealeşilor”, Comisia şi eurocraţii de la Bruxeles, o acuzaţie care va determina, oricum, la Consiliul European din 28 iunie, o amplă discuţie despre viitorul Europei. Dealtfel, noi am avansat deja, dintr-un editorial aici, în Evenimentul Zilei, nevoia remanierii Comisiei, ba chiar a demisiei complete a executivului european şi recompunerea sa, pentru relansarea ideii europene, cu precădere o recompunere credibilă a dreptei europene.

Efectele unei ieşiri din UE sunt însă extrem de clare: pentru întreprinderile mici și mijlocii imposibilitatea de a mai exporta produse către Uniune, dar şi pe terţe pieţe, unde beneficiau de tratatele UE; vidul legislativ se va instala în dreptul muncii şi în alte domenii, reglementate de UE; tratatele comerciale ulterioare cu membri externi UE dau acces la piața unică pentru bunuri, dar nu și pentru servicii, pe când economia britanică se bazează aproape exclusiv pe servicii, care aduc aproape 80% din PIB; iar oprirea migranţilor duce şi la stoparea dreptului de liberă circulaţie, deci relocarea pe continent a unui număr important din companiile care astăzi sunt stabilite la Londra, cu precădere a celor din City, zona financiară, ca şi a celor 2 milioane de europeni care au ales să trăiască la Londra.

Ultra-naționalismul englez şi politica izolaționistă pot duce şi la probleme interne majore: Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord trăiesc în mare parte din agricultură şi creşterea animalelor, puternic subvenţionate de UE, iar Londra nu va putea compensa aceste sume. În plus, separatismul scoţian, care a eşuat, are motiv să revină şi un nou referendum de separare de Marea Britanie (şi revenire în UE, de data aceasta) ar putea afecta Londra. Oricum, potrivit articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care prevede ieșirea unui stat din Uniune, e necesară o perioadă de doi ani pentru negocieri, fără a mai vorbi despre faptul că referendumul nu e obligatoriu pentru Parlamentul Britanic, care poate lua în discuţie eventualul Brexit pentru o lege, mult mai târziu, pentru a permite negocierile şi acordurile cu UE şi cu terţi.

Te-ar putea interesa și: