Emmanuel Macron, discurs furibund la adresa Rusiei. „Este una dintre ultimele puteri imperiale coloniale”
- Emma Cristescu
- 27 iulie 2022, 21:47
În cadrul unui turneu african, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Rusia este ''una dintre ultimele puteri imperiale coloniale''. Acesta nu înțelege motivul pentru care Vladimir Putin a început războiul.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a transmis că Rusia este ''una dintre ultimele puteri imperiale coloniale''. El l-a criticat aspru pe Vladimir Putin, dar și pe cei care sunt de partea lui.
„Rusia a lansat o ofensivă contra Ucrainei, este un război teritorial pe care-l credeam dispărut pe pământ european, este un război de început de secol al XX-lea, dacă nu chiar de secol al XIX-lea. O spun pe un continent (Africa) care a suferit imperialismele coloniale”, a afirmat preşedintele Franţei la o conferinţă de presă comună la Cotonou cu omologul său din Benin, Patrice Talon.
Rusia este „una dintre ultimele puteri imperiale coloniale” prin decizia ei „de a invada o ţară vecină pentru a-şi apăra acolo interesele”, consideră preşedintele Franţei.
Macron nu iartă acțiunile Rusiei
Macron a fost în turneu chiar cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. „Rusia a început un nou tip de război mondial hibrid”. „Ea a decis că informaţia, energia şi alimentaţia sunt instrumente militare puse în serviciul unui război imperialist continental împotriva Ucraine”', a argumentat preşedintele francez, adăugând că doreşte „să califice în termenii cei mai autentici ceea ce se întâmplă astăzi”.
El mai consideră și că Rusia este „una dintre ţările care, cu multă forţă, foloseşte instrumentele de propagandă”, mai ales prin canalele de televiziune Sputnik şi Russia Today, chiar dacă au fost interzise în UE după declanşarea agresiunii ruse contra Ucrainei.
Într-un discurs susţinut la ambasada Rusiei în Etiopia, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că este mulțumit pentru că „majoritatea ţărilor lumii nu doresc să trăiască la fel ca şi când vremurile coloniale s-ar fi întors”. El a vrut să fie sigur că va fi primit cum se cuvine în turneul său african, în Republica Congo şi Uganda.