Emisiune incendiară la ContrapunctEvZ.TV. Interviul lui Kovesi la BBC, luat la puricat
- Mihnea Talau
- 17 septembrie 2020, 20:08
O nouă ediție incendiară a emisiunii ContrapunctEvZ, s-a desfășurat miercuri, 16 septembrie, de la ora 11:00, pe EvZ.ro și Facebook evz.ro.
Cunoscuții jurnaliști, Dan Andronic și Mirel Curea, împreună cu moderatorul emisiunii, Sorin Faur, au abordat subiectele arzătoare ale ultimelor șapte zile.
Dintre principalele subiecte ale ediției din 16 septembrie nu putea lipsi și interviul dat de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi pentru BBC.
Stephen Sackur, ziaristul britanic care realizează pentru BBC cunoscutul tal-show, HARDTalk, a avut-o ca invitată, cu o săptămână în urmă, pe Laura Codruța Kovesi. Aceasta nu a avut nici cea mai mică emoție să-l mintă în față.
„A fost un dialog de 26 de minute. Nu este un interviu excepțional este unul banal. Laura Codruța Kovesi a mințit grav”, a spus Sorin Faur.
„Nu știu dacă dacă Laura Codruța Kovesi își dă seama că minte. De multe ori m-am gândit la asta. are o seninătate... Oricum Slavă Domnului ca a învățat engleza la Bruxelles. În interviul lui Koveși s-a simțit Brexitul. Ziaristul englez avea un stil mai agresiv. Îți închidea unghiurile de fugă și te ținea acolo sa transpiri. Astfel de interviuri sunt bine pregătite, negociate până la întrebari. Se negociază fiecare întrebare în parte. Există și o doză de spontaneitate și surpriza”, a precizat Dan Andronic.
El a mai spus că: „Eu m-am gândit dacă să traduc și sa îi trimit jurnalistului BBC ce am scris, în ipoteza ca va citi vreodată și va înțelege ce i s-a întîmplat”.
La rândul său, Mirel Curea este de părere că acest interviu a făcut-o pulbere pe fosta „zeiță” a justiției românești.
„Ăsta e un inetrviu pe care va fi analizat doar de cunoscători și de cei care au cunoștiințele necesare. Interv a făcut-o pulbere pe Laura Codruța Kovesi. Oameni familiarizati în domeniu au inteles că minte de rupe.
Eu aș așeza acest interviu într-o suită de lovituri pe care Koveși le primește în vederea lămuririi opiniei publice din UE. Prima este cea dată de premierul maghiar Orban. A doua este presarea lui Portocală”, a conchis Mirel Curea.