Emiratele Arabe Unite, bani din petrol pentru a deveni putere globală în AI

Emiratele Arabe Unite, bani din petrol pentru a deveni putere globală în AIInteligență artificială. Sursa foto: Arhiva EVZ

Banii din petrol vor fi direcționați spe o uriașă investiție în domeniul inteligenţei artificiale (AI). Cel puțin acesta pare să fie planul puternicului consilier pentru securitate naţională al Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Tahnoon bin Zayed al-Nahyan, care prezidează MGX, un fond axat pe inteligenţa artificială, care a fost lansat săptămâna aceasta, conform FT.

EAU, pionier în domeniul AI

Şeicul Tahnoon este fratele preşedintelui Emiratelor Arabe Unite și conduce un conglomerat care include două fonduri suverane de investiţii, precum şi întreprinderi private și care dispun de fonduri financiare de 1,5 trilioane de dolari. El prezidează și grupul de companii G42, grup cu sediul în EAU axat pe dezvoltarea și utilizarea inteligenţei artificială. G42 are parteneriate cu OpenAI, Microsoft şi Cerebras și are susținerea financiară fondului suveran de investiţii Mubadala din Abu Dhabi.

Crearea MGX, în parteneriat cu G42 şi Mubadala, reprezintă o nouă verigă în imperiul financiar condus de şeicul Tahnoon care își dorește înfiinţarea unui colos naţional pentru EAU pentru domeniul inteligenţei artificiale.

Emiratele Arabe Unite au fost un pionier în domeniul inteligenței artificiale, fiind primul stat din lume care a numit un ministru pentru domeniul IA în 2017. Tot EAU a deschis prima universitate de din lume axată pe IA, doi ani mai târziu, dorindu-și țara să creeze un ecosistem pentru talentele tehnologice de top, investitorii şi antreprenorii din domeniu.

EAU ca centru global de AI

Deși proaspăt înființat MGX se află deja în faza discuţiilor privind un acord de finanţare cu OpenAI. Directorul executiv al start-up-ului american care a dezvoltat ChatGPT, Sam Altman, încearcă să-și reducă dependenţa de cipurile de ultimă generaţie produse de Nvidia, iar EAU ar putea fi un partener extrem de important în realizarea unor astfel de planuri.

Estimările specialiștilor cu privire la dezvoltarea infrastructurii AI variază de la sute de miliarde de dolari, până la 7.000 de miliarde de dolari în următorii ani, iar astfel de sume nu pot fi strânse decât prin apelarea la fonduri de investiții suverane. Investitorii tradiţionali din domeniul tehnologiei (sector cu un mare grad de risc), nu dispun de o astfel de putere financiară încât să susțină o dezvoltare rapidă sectorului.

Avantajul MGX în cursa pentru a plasa EAU ca centru global de AI este bogăţia EAU susținută de resursele energetice abundente, precum şi sprijinul politic al conducerii statului autocratic.