Elita UE, vaccinată în centre speciale. "Oamenii sunt vaccinați pe loc"

Elita UE, vaccinată în centre speciale. "Oamenii sunt vaccinați pe loc"

Cine împarte, parte își face. Zicala românească e valabilă și în Uniunea Europeană. în vreme ce UE este criticată puternic pentru faptul că nu e în stare să asigure un ritm suicient de rapid al vaccinării, pentru elitele politice s-a găsit o soluție "de lux".

Elita UE, vaccinată în centre speciale. Contribuabilii europeni vor plăti pentru ca liderii politici ai UE să fie imunizați în centre speciale. Acestea  nu vor fi deschise oamenilor de rând.

Comisia Europeană și Parlamentul, precum și NATO, își vor vaccina angajații. Cu mai mult de 32.000 de angajați permanenți și colaboratori numai la Comisie, nu va fi o sarcină ușoară. Mai ales că mai există aproximativ 7.500 de angajați la Parlament și alți 4.000 la NATO.

Elita UE, vaccinată în centre speciale

Instituțiile europene au ajuns la un acord cu autoritățile regionale din domeniul sănătății.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inspectorul de sănătate din Bruxelles, Inge Neven, a declarat pentru BX1: „Pentru vaccinări, îi tratăm ca și cum ar fi vorba de un mare spital. Livrăm cota de vaccin, iar oamenii sunt vaccinați pe loc.

George Soros dă o nouă lovitură! În ce investește miliarde

În acest fel, nu trebuie să se deplaseze la centrele pe care le organizăm pentru restul oamenilor din Bruxelles. Strategia e gândită de mai multă vreme. Șefii UE au contactat autoritățile din Bruxelles la sfârșitul anului trecut și au sugerat deschiderea unor centre de vaccinare pentru eurocrați și oficialii NATO.

„În prezent sunt organizate trei astel de centre suplimentare. Suntem în contact cu privire la lucrurile importante, dar ei își organizează logistica singuri". a declarat Inge Neven.

Elita UE, vaccinată în centre speciale. Și membrii familiei vor fi imunizați

Deputații urmează să fie vaccinați la un centru special al Parlamentului UE.

Vaccinurile vor începe să fie trimise eurocraților la începutul lunii viitoare, ceea ce înseamnă că nu vor primi doze înaintea oamenilor obișnuiți din Bruxelles.

Dozele pentru membrii personalului înregistrați ca rezidenți în Belgia vor fi preluate din cota de vaccin a țării.

Merkel ia decizii stupide. „Vrea să golească rafturile supermarketurilor?”

Pentru a explica schema de vaccinare a oficialilor parlamentului UE, Klaus Welle a declarat că europarlamentarii și personalul peste 65 de ani vor fi eligibili pentru a primi serul la sediul Parlamentului. Centrul  „va fi conceput pentru a optimiza siguranța oamenilor”.

Vaccinuri vor primi și cei cu vârsta peste 45 de ani dacă au afecțiuni medicale preexistente. E vorba de boli grave, precum obezitatea, diabetul, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, pulmonare, renale și hepatice sau cancerele recente”.

Într-o notă internă, văzută de Express.co.uk, oficialii parlamentului susțin că se pregătesc să procure vaccinuri pentru deputați și membri ai personalului. Serviciul medical al Parlamentului urmărește îndeaproape situația.

S-a cerut autorităților de sănătate publică să participe activ la campaniile din cele trei locuri pentru a asigura accesului la vaccinare inclusiv pentru membrii familiei.

Războiul dintre SUA și Iran e inevitabil? Provocare fără precedent