Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Proiectul PSD depus la Camera Deputaților

Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Proiectul PSD depus la Camera Deputaților

PSD a depus, marți, la Parlament un proiect de lege privind tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Printre semnatari se numără  liderul PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Marius Budăi, Lucian Romașcanu și liderul deputaţilor social democraţi, Alfred Simonis.

Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Proiectul are un singur articol, care stipulează că „articolele 49 și 50 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor cu modificările și completările ulterioare se abrogă”.

PNL și USR-PLUS nu și-au respectat promisiunile

„PNL şi USR PLUS au promis în mod repetat că vor elimina acestepensii, nu şi-au respectat promisiunile şi nici nu am văzut vreo intenţie să o facă. Au minţit, cum au minţit şi în privinţa tăierilor pe care acum le fac şi în privinţa dublării alocaţiilor, în privinţa legii pensiilor. Au minţit pentru a pune mâna pe putere, să poată continua furturile, să-şi poată angaja pilele şi să desfiinţeze posturile celor competenţi”, a spus Simonis după depunerea proiectului la Camera Deputaților.

„Peste 7 milioane de români vor fi afectaţi de măsurile de austeritate prevăzute în legea bugetului de stat. Deşi în campania electorală de la Guvern şi de la Cotroceni ne spuneau că PSD dezinformează când atrage atenţia asupra austerităţii pe care o vor aduce peste România, iată că intuiţia noastră s-a confirmat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul acesta de hoţi şi mincinoşi ştie să aducă austeritate, însă interesant este că aduce austeritate doar pentru categorii vulnerabile: pentru pensionari, elevi şi studenţi sau pentru firmele româneşti, care sunt în profundă suferinţă în această perioadă. PNL şi USR nu doreşte să elimine, în schimb, sinecurile pentru categorii privilegiate (...) De aceea, PSD nu poate accepta ca în vreme ce românii suferă şi alte categorii privilegiate să beneficieze în continuare de aceste sporuri. Legile trebuie să fie aceleaşi pentru toţi", a mai spus Alfred Simonis, potrivit Agerpres.

Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Ce prevede Legea 96/2006

Legea 96/2006 prevede ca parlamentarii cu 3 mandate încheiate să încaseze pensie specială „în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”. Aceste venituri scad cu 20% pentru parlamentarii cu 2 mandate si cu 40% pentru cei cu un singur mandate încheiat.

Pentru ca acest proiect să fie adoptat, senatorii și deputații trebuie să se reunească în ședință comună.