Eliberarea cărților electronice de identitate prin ambasade și consulate, amânată
- Andrei Arvinte
- 17 iulie 2026, 12:51
Carte de identitate. Sursă foto: Facebook
Românii din străinătate vor mai avea de așteptat până când vor putea solicita cărți electronice de identitate prin intermediul ambasadelor și consulatelor, potrivit MAE.
Probleme la eliberarea cărților electronice de identitate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că implementarea sistemului a fost amânată, după ce testele tehnice au scos la iveală probleme care trebuie remediate înainte ca procedura să fie pusă în practică.
Potrivit MAE, pregătirile pentru emiterea cărților electronice de identitate (CEI) prin misiunile diplomatice și oficiile consulare au început încă din 2022, atât pentru documentele destinate cetățenilor cu domiciliul în România, cât și pentru cărțile electronice de identitate fără domiciliu în România.
Test desfășurat în cinci oficii consulare
Procedura presupune mai multe etape. Datele solicitantului sunt preluate la depunerea cererii și transmise, prin sistemul informatic al MAE, către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP).
După verificarea și validarea solicitării în sistemul informatic al MAI, documentul este produs și personalizat în România de către DGEP, apoi este expediat prin intermediul MAE către misiunea diplomatică sau oficiul consular, unde urmează să fie activat și înmânat titularului.
Pentru verificarea întregului mecanism, o echipă formată din specialiști ai MAE și MAI a desfășurat, în aprilie, un test pilot în cinci oficii consulare.

Sursa foto: mae.ro
Ce probleme s-au descoperit la sistemul de emitere a cărților electronice de identitate
În urma acestuia a fost identificată o problemă la etapa de activare a cărții electronice de identitate în momentul eliberării către solicitant. Totodată, testele au indicat necesitatea unor modificări tehnice care au fost transmise dezvoltatorului aplicației software utilizate de Compania „Imprimeria Națională”.
„Imediat ce o soluție tehnică va fi implementată, inclusiv la nivelul softului gestionat de Compania Națională ‘Imprimeria Națională’, MAE va relua testele pilot pentru a se asigura că întregul proces funcționează corect, iar cetățenii care vor solicita în străinătate eliberarea CEI la MD/OC, vor avea posibilitatea utilizării CEI activate”, transmite MAE.
Reprezentanții ministerului precizează că proiectul nu a fost abandonat, iar lucrările continuă pentru dezvoltarea unui sistem care să permită eliberarea documentelor în condiții de siguranță și eficiență, inclusiv pentru românii care au domiciliul permanent în afara țării.
MAE arată că implementarea depinde de finalizarea soluțiilor de integrare dintre aplicațiile informatice ale ministerului și cele utilizate de MAI/DGEP, experți din cele două instituții lucrând în prezent la rezolvarea problemelor tehnice identificate în timpul testelor.