Elena Udrea, noul președinte al PMP

Elena Udrea, noul președinte al PMP

Peste o mie de delegați au venit la Palatul Parlamentului să-și aleagă conducerea partidului. Cristian Diaconescu este candidatul PMP la alegerile prezidențiale.

Elena Udrea a fost aleasă, sâmbătă, preşedinte al PMP, cu 742 voturi, în timp ce contracandidatul său, Daniel Funeriu, a întrunit 209.

> „Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi vă promit că vom construi împreună partidul acela de care România are nevoie. Vă promit că vom conta în alegerile prezidențiale din această toamnă. Vă promit că vom fi primul partid din România în 2016”, a spus Udrea, după anunțarea rezultatelor.

> Congresul a început în forţă, organizatorii fiind vizibil hotărâţi să termine înainte de partida Halep-Șarapova.

> Singura campanie a fost cea a lui Daniel Funeriu, care împărțea mere verzi de origine poloneză („Doar acestea se găsesc”) şi le cerea tinerelor care veneau la congres să-i zâmbească.  

> Discursurile au fost limitate la zece minute, au vorbit doar candidaţii la şefia partidului, plus preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, şi cel care a condus până acum PMP, Eugen Tomac. A fost evident că între competitori a existat o înțelegere prealabilă: nici un atac la persoană.

> Trei candidați înscriși în cursa pentru șefia partidului și-au anunțat, pe rând, retragerea. Gelu Vişan şi Adrian Rădulescu au declarat că o susţin pe Udrea, în timp ce Adrian Papahagi i-a făcut loc lui Funeriu.„Dacă se retrag tăți, mai venim să votăm o dată!”, a comentat un moldovean, aflat în spatele sălii.

> Înainte de a pleca, participanții au trecut pe la prezidiu, pentru a schimba câteva cuvinte cu Udrea şi pentru a face o fotografie cu aceasta.

> După finalizarea numărării voturilor, Udrea şi Funeriu au ieşit aproape lipiţi unul de altul, veseli, din sala unde se procesau rezultatele.

> În sală s-au auzit ritmurile melodiei „Happy”, momentul fiind marcat prin lansarea de confetti.

> Cristian Diaconescu a fost anunţat drept candidatul PMP la alegerile prezidenţiale. „Candidatura lui Diaconescu la prezidențiale nu exclude desemnarea unui singur candidat al Dreptei”, a spus Elena Udrea.