Elena Ceauşescu şi decizia Curţii de Apel Bucureşti. Proces de durată pentru bani.  Conform jurnaliştilor de la justnews.ro, este vorba despre Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, iar în prim-plan apar banii din chiria locuințe dintr-o vilă de protocol din catierul Dorobanți.

„Miza disputei, declanșate în 2014, o constituie suma de 9.761,40 Euro, reprezentând contravaloarea folosinței spațiului locuință și garaj aferente perioadei 05.2013-07.2014, a sumei de 28.285,07 lei, reprezentând penalități de întarziere calculate de la data de 31.03.2013 până la data de 30.06.2014 și la plata dobânzii legale calculate de la 31.03.2013 până la 30.06.2014”, arată sursa citată.

Aşa cum s-a scris în presa centrală în urmă cu 10 ani, familia generalului Ilie Ceauşescu a primit apartamentul din Dorobanţi în 1968. În 2002, Elena Ceaușescu și RA-APPS au încheiat un contract de închiriere cu valabilitate până în 2004. Ulterior, durata a fost prelungită până în 2009, în baza OUG nr. 40/1999 privind protectia chiriașilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinația de locuință.

În 2008 a fost întocmită o nouă fișă de calcul pentru stabilirea chiriei lunare a locuinței deținută de Elena Ceaușescu, respectiv de 624,52 Euro/lună. „Cumnata lui Nicolae Ceaușescu a fost nemulțumită, solicitând micșorarea cuantumului respectivei chirii lunare.

Ilie Ceauşescu

Elena Ceauşescu şi decizia Curţii de Apel Bucureşti

Cele două părți nu au ajuns la o înțelegere, așa încât s-au adresat judecătorilor, iar de atunci și până azi cauza se plimbă de la o instanță la alta. În paralel s-a desfășurat un alt proces, în care moștenitorii fostului proprietar al vilei din Dorobanți au dat în judecată RA-APPS, cerând retrocedarea întregului imobil. În februarie anul acesta, Curtea de Apel București le-a dat dreptate acestora, dar decizia nu e definitivă:

Admite apelul împotriva sentinţei civile nr. 245/21.03.2003. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că: Admite contestaţia împotriva Deciziei nr. 196/31.05.2004 emisă de R.A.A.P.P.S. Anulează Decizia nr. 196/31.05.2004 emisă de R.A.A.P.P.S. Dispune restituirea în natură către reclamanţi a ap.1 situat la parterul imobilului din […], în suprafaţă de 113,77 mp, împreună cu cota indiviză din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi din teren aferente acestui apartament.

Obligă pârâta să emită decizie cu propunere de acordare de măsuri compensatorii prin puncte în favoarea reclamanţilor pentru ap. 2 situat la etajul 1 al imobilului din […], care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. […], încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.02.2021”, se arată pe justnews.ro.