O fetiță s-a urcat pe un gard metalic dintr-un loc de joacă din Sectorul 6 al Capitalei și ulterior a fost electrocutată. Copila s-a prăbușit la pământ, iar șocul electric a adus-o în stare de inconștiență. Fetița a fost transportată la spitalul Grigore Alexandrescu. Tânăra ar fi pus mâna pe stâlpul de iluminat în timp ce se urca pe gard și ulterior a fost trântită la pământ.
Echipele de prim-ajutor au transportat-o la un spital din Capitală. Mama fetei a declarat că și ea a fost electrocutată când încerca să o dea jos pe fiica ei de pe gard. Femeia a mai adăugat că viața fiicei sale nu a fost pusă în pericol de acest incident. Responsabilii companiei de electricitate au întrerupt curentul în întreaga zonă imediat după incident. Ulterior, oamenii legii au sigilat parcul de joacă.
„S-a urcat pe gard și a pus mâna pe acel stâlp, dar (n.r. stâlpul) a curentat și mai jos, la nivelul meu, adică la 50 de centimetri. M-am atins și eu de el puțin și m-a ciupit. „Mulțumim lui Dumnezeu că fetița este bine, este în afara oricărui pericol. O singură analiză este modificată, că a trecut curentul prin ea”, a spus mama fetei pentru Antena 3 CNN.
Un incident similar a avut loc în același parc
Direcția Generală a Poliției Municipiului București a transmis că martorii din zonă au relatat că fata s-a urcat pe un gard metalic care delimita parcul. În momentul în care copila a atins stâlpul de iluminat, s-a electrocutat. Cercetările sunt continuate de polițiști în acest caz. Este important de precizat că un incident similar a avut loc în urmă cu trei ani în același parc de joacă pentru copii.
„La data de 07.08.2023, în jurul orei 20.55, polițiștii Secției 20 Poliție au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că în părculețul de joaca pentru copii, situat pe strada Tabla Buții, Sector 6, o fetiță care se juca s-a electrocutat. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care au constatat faptul că minora se afla într-o ambulanță, unde i se acordau îngrijiri medicale. Parcul a fost evacuat de către polițiști. De asemenea, s-a solicitat prezența unei echipe ENEL, pentru verificarea tuturor stâlpilor de iluminat din parc”, se precizează în comunicatul emis de DGPMB.