Oricât de dificil/dureros sau chiar de neînțeles, de către unii, ar părea, trebuie să ne extragem lucid din această situație de moment şi să privim obiectiv pe termen mediu şi lung pentru a anticipa că, dacă nu suntem proactivi şi nu luăm măsuri economice solide acum, colapsul economic, generator de şomaj şi sărăcie generalizate, este singurul viitor cert care ne aşteaptă.

Este secretul lui Polichinelle că țările dezvoltate fac (absolut) totul pentru binele economiilor lor, apelând inclusiv la dirijism economic în cazurile bine justificate/de importanță strategică, deci să le copiem cu încredere exemplele, recente sau vechi, altfel efectele de scară negative ale încetării activității vor fi certe, cu un cost de oportunitate final covârşitor pe termen (foarte) lung: prăbuşirea economiei româneşti şi a clasei de mijloc. A se vedea în acest sens şi recentele liberalizări propuse de Comisia Uniunii Europene, deci, cu atât mai mult, nu avem voie să ratăm şansa de a ne salva economia.

Avem insituțiii ale statului care utilizează cu succes (şi pe scara largă) principiile şi regulile de management în organizarea propriilor activități (armata e cel mai bun exemplu, dar nu e singurul), deci să le folosim know-how-ul în interesul binelui nostru comun, sub lupa legii, bineînțeles.

Putem operaționaliza (foarte) rapid un sistem de sprijinire şi urmărire active, folosind ineluctabila abordare sistemică, cu implicarea instituțiilor statului, prin care firmele/companiile, sau măcar o parte a lor, alese după criterii obiective referitoare la misiunea lor socio-economică, pierderile iremediabile pentru economie cauzate de eventuala lor dispariție ş.a., să îşi reînceapă urgent activitățile economice obişnuite, pentru a nu ne paşte disoluția socială, dar şi ‘’falimentul’’, ca țară.

Se poate crea un program la nivel național prin care firmele doritoare îşi declară intenția de reluare a activității, iar statul trebuie să aloce toate resursele umane, materiale şi financiare pentru a organiza şi monitoriza acest lucru, astfel încât să nu existe riscul de răspândire a virusului (conditio sine qua non), investițiile şi cheltuielile publice antamate, chiar dacă pot părea mari la o privire superficială, ramân modice, raportat la scopul pe termen mediu şi lung: salvgardarea economiei româneşti şi a IMM-urilor.

Pentru această gestionare de către stat a agenților economici activi se pot folosi baze de date, grafice, organizarea muncii în trei schimburi, programe de lucru decalate, organizarea de transporturi speciale de bunuri şi persoane, stabilirea de reguli şi proceduri de lucru adaptate pandemiei, asistență medicală dedicată, inclusiv prin teste rapide zilnice, proceduri de monitorizare şi intervenție rapidă în cazurile de (suspiciune de) infectare la locul de muncă, instruirea ad-hoc a unor responsabili din partea lucrătorilor etc.

Practic, trebuie să avem două priorități 0, aflate într-o relație inextricabilă: Economia şi Sănătatea!

NB: Implicarea statului trebuie să fie una paternalistă, în sensul cooperarii cu agenții economici şi sprijinirii/ajutării lor, nu pentru a instaura o dictatură militară sau de alta natură, în care abuzurile să ne orânduiască viața, deci trebuie găsită, totodată, şi soluția politică optimă de control democratic al instituțiilor de forță cooptate în proiectul de salvare a economiei româneşti (armata, în primul rând)!

Este inutil de spus că patriotismul, conlucrarea si buna-credință trebuie să fie premisele primordiale, independent de viziunile politice, bizantinismul (politic) local trebuind ‘uitat’, măcar pentru o vreme, România având suficiente resurse intelectuale independente şi de calitate neîndoielnică, mai puțin ‘’vocale’’, e adevărat, care pot livra cu succes coordonatele şi managementul de criză necesare acestui proiect de salvare a economiei naționale, după o prealabilă consultare națională transparentă asupra acestui subiect fierbinte.

PS: Punctăm pe scurt că măsurile fiscale luate (bine-venite, dar de îmbunătățit), precum şi cele economice (precare, deci foarte mult de îmbunătățit, statul trebuind să injecteze sume considerabile în economie şi să promoveze necondiționat IMM-urile prin diverse măsuri, separat de cele fiscale), nu sunt suficiente, rămânând simple măsuri paliative, dacă nu se coroborează cu soluția încurajării reluării activității de către societățile aflate în ‘’adormire’’ pre-insolvență/faliment. De asemenea, nici măsura tipăririi de bani nu este fiabilă, cu excepția termenului foarte scurt, dar doar pentru probleme punctuale, judicios determinate şi cu adevărat extraordinare, viitorul fiind sumbru dacă se ajunge la o inflație galopantă din motivul proliferării acestei practici ‘’facile’’.