După patru ani de amânări, concursurile pentru inspectorii școlari se fac tot după legea veche
- Mădălina Sfrijan
- 6 octombrie 2025, 18:12
Birou. Sursa foto: FreepikConcursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori școlari, amânate timp de patru ani pe motivul intrării în vigoare a noii legi a Educației, vor fi organizate, în cele din urmă, tot conform vechii Legi a Educației nr. 1/2011, deși aceasta a fost abrogată între timp, potrivit Ministerului Educației, care a oferit un răspuns publicației Edupedu.ro.
Inspectorii școlari, numiți politic de patru ani. Concursurile se fac tot după vechea lege
De patru ani, funcțiile de inspectori școlari din România sunt ocupate prin numire politică, după ce mandatele inspectorilor selectați la ultimul concurs au expirat în 2021.
În această perioadă, niciun concurs nu a mai fost organizat, iar posturile au fost completate de miniștrii Educației prin decizie proprie. Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca, foști miniștri ai Educației, au justificat amânarea concursurilor prin necesitatea finalizării noii legi a Educației, care ar fi urmat să permită reorganizarea inspectoratelor școlare în direcții, conform prevederilor legale, înainte de a lansa selecția oficială a candidaților.

Daniel David. Sursa foto: Captură video Youtube
Nu se schimbă nimic
Potrivit Ministerului Educației, metodologia de „selecție” a inspectorilor școlari va fi elaborată tot pe baza Legii Educației nr. 1/2011, deși aceasta a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii Educației 198/2023.
„Ministerul Educației și Cercetării va elabora metodologia menționată în comunicatul de presă din data de 1.10.2025 în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în cazul de față art. 260 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, în condițiile în care intrarea in vigoare a art. 116 alin. (9) din Legea 198/2023, ce reglementa aceeași chestiune, a fost temporar prorogată”, spun reprezentanții Ministerului.
Conform Articolului 260, „funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic se ocupă prin concurs, care constă în probă scrisă și interviu, conform unei metodologii elaborate de către Ministerul Educației și aprobate prin ordin al ministrului (…)”.
Amânările succesive au fost justificate, de fiecare dată, prin necesitatea reorganizării inspectoratelor școlare în direcții județene, conform prevederilor noii legi a Educației.
Ce spuneau oficialii aflați în fruntea Ministerului Educației
Fostul ministru Sorin Cîmpeanu anunța, în ianuarie 2021, că examenele pentru inspectorii școlari vor avea loc în primăvara aceluiași an. Cu toate acestea, majoritatea inspectorilor actuali fuseseră numiți tot politic de același ministru în 2020, arată sursa.
Cîmpeanu susținea că numirile vor continua prin detașare până la finalizarea noii legi, estimând că acest moment urma să aibă loc în intervalul septembrie 2022 - septembrie 2023.
La rândul ei, Ligia Deca a invocat același motiv pentru a amâna organizarea concursurilor în 2023, până la intrarea în vigoare a Legii Educației nr. 198/2023. Totuși, chiar și după adoptarea acestei legi în septembrie 2023, concursurile nu s-au desfășurat ca la carte, deoarece articolul referitor la desființarea inspectoratelor și înființarea direcțiilor județene a fost amânat prin OUG la 31 decembrie 2024.
Numirile, făcute din pix
Legea Educației nr. 198/2023 prevede clar organizarea de concursuri pentru ocuparea funcțiilor de director de școală și pentru conducerea direcțiilor județene de învățământ preuniversitar – structuri care corespund actualelor inspectorate școlare.
Conform legii, posturile de director general și director general adjunct trebuie ocupate prin concurs, organizat de Ministerul Educației. În practică, însă, aceste direcții nu au fost încă înființate, iar procedurile de selecție au fost amânate.