Dumitru Buzatu cooperează cu DNA într-un nou dosar de corupție
- Bianca Ion
- 10 aprilie 2024, 15:13
Dumitru Buzatu a ajuns din nou în fața procurorilor DNA. În acest caz, baronul PSD a făcut un denunț într-un nou dosar de corupție, unde este martor denunțător. Președintele CJ Vaslui se află în arest preventiv din luna septembrie și este acuzat de DNA că a primit mită în sumă de 1,25 de milioane de lei.
Dumitru Buzatu cooperează cu DNA
Dumitru Buzatu, trimis în judecată în dosarul mitei de 1,25 milioane de lei și aflat în penitenciar, a optat pentru colaborarea cu procurorii anticorupție într-un alt dosar de corupție, în încercarea de a evita noi acuzații.
Inițial, audierea lui Dumitru Buzatu a fost planificată pentru vineri, 5 aprilie, aceeași zi în care a avut loc conferința extraordinară a PSD la Vaslui, unde a fost ales noul președinte al organizației județene, deputatul Adrian Solomon. Buzatu a fost transferat din Penitenciarul Vaslui la Iași pentru audieri, dar acestea au fost amânate până marți.
„Domnul Buzatu a fost audiat ieri, 9 aprilie 2024, în calitate de martor denunţător, într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - ST Iaşi şi care vizează, în esenţă, o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrte de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave", se arată într-un comunicat al casei de avocatură care îl reprezintă pe Dumitru Buzatu.
DNA a confirmat oficial informația, menționând că în prezent nu pot fi dezvăluite mai multe detalii publicului.
„Potrivit legii, persoana care are calitatea de martor și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei”, conform DNA.
Denunțul făcut înainte de decizia dosarului pentru care este arestat
Denunțul depus de Dumitru Buzatu la DNA vine înainte ca Tribunalul Vaslui să se pronunțe asupra excepțiilor formulate în dosarul său, în care este inculpat. Săptămâna viitoare, instanța din Vaslui va decide dacă începe judecata pe fond și dacă Dumitru Buzatu va rămâne în continuare în penitenciar sau măsura arestului preventiv va fi înlocuită cu una mai puțin severă.
Dumitru Buzatu a decis să colaboreze cu procurorii, cel mai probabil, în speranța de a obține o reducere a pedepsei în propriul său dosar penal.
Conform legii (articolul 19 din Legea nr. 682/2002), o persoană care, având calitatea de martor, a comis o infracțiune și denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni înaintea sau în timpul urmăririi penale sau al judecății, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei.
Dumitru Buzatu se află în arest preventiv
Dumitru Buzatu a fost plasat în arest preventiv în septembrie anul trecut, după ce a fost surprins de către DNA în timp ce se întorcea de la o partidă de pescuit, având în portbagaj o geantă ce conținea suma de 1,25 milioane de lei.
„Sunt economiile mele”, a răspuns Buzatu ofițerului anticorupție care l-a întrebat despre proveniența banilor.
Buzatu nu era conștient că întreaga sa activitate la partida de pescuit, organizată la baza piscicolă a omului de afaceri Emil Savin, bunul său prieten cu care avea o relație tensionată în ultimii ani, a fost înregistrată și monitorizată cu atenție.
Geanta cu bani îi fusese înmânată chiar de către Savin, care a reclamat la DNA că Buzatu i-ar fi blocat finanțarea lucrărilor la un drum strategic, așteptând să primească "zeciuiala" - o mită echivalentă cu 10% din valoarea contractului.
Buzatu a fost adus în fața instanței la sfârșitul anului trecut. Deși a fost acuzat de luare de mită, el nu își recunoaște vinovăția. Ulterior, a modificat declarațiile inițiale, afirmând că suma de bani a fost împrumutată de la Emil Savin.