Dumitru Buzatu, trimis în judecată în dosarul mitei de 1,25 milioane de lei

Dumitru Buzatu, trimis în judecată în dosarul mitei de 1,25 milioane de lei Dumitru Buzatu și-a chemat colaboratorii la vorbitor. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dumitru Buzatu, fostul lider PSD al Consiliului Județean Vaslui, a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA de luare de mită.

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant, în toamna acestui an, de procurorii anticorupție în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a influența în favoarea unei firme obținerea unui contract.

Suma de bani a fost descoperită de anchetatori în portbagajul mașinii sale.

Dumitru Buzatu, trimis în judecată

Fostul baron PSD Vaslui se află în arest preventiv, din 23 septembrie. Dosarul se va judeca la Tribunalul Vaslui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Iași, au încheiat investigația în privința lui Dumitru Buzatu într-un interval de timp mai mic de trei luni de la momentul flagrantului.

Împreună cu fostul lider PSD din Vaslui, expertul ieșean Radu Judele a fost și el deferit justiției.

Dumitru Buzatu, cu o experiență de 30 de ani în conducerea județului Vaslui în diverse funcții publice, este acuzat că a acceptat o mită în valoare de 1,25 milioane de lei de la omul de afaceri Emil Savin.

Acesta din urmă a derulat de-a lungul anilor mai multe contracte cu CJ Vaslui, fiind supranumit și „Regele asfaltului”.

Cum a fost prins baronul de Vaslui

Dumitru Buzatu a fost prins după o presupusă partidă de pescuit, organizată la data de 22 septembrie. La plecarea de la baza Cârja, Dumitru Buzatu a fost oprit de ofițerii anticorupție.

În portbagajul mașinii sale, au descoperit o geantă conținând 1,25 milioane de lei. Inițial, Buzatu a afirmat că suma reprezintă economiile personale.

Însă, în timpul audierilor la sediul DNA, a schimbat versiunea, susținând că, de fapt, acești bani reprezentau o sumă pe care o solicitase cu titlu de împrumut de la Emil Savin. El a afirmat că solicitase inițial lui Savin 125.000 de lei, nu 1.250.000 de lei, cât s-au găsit în geantă.

Dumitru Buzatu, în timp ce ia geanta cu mită de la afacerist

Dumitru Buzatu, în timp ce ia geanta cu mită de la afacerist. Sursa foto: Vremea Nouă

Cât câștiga lunar Dumitru Buzatu

Declarația de avere a baronului de Vaslui arăta că fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui avea înregistrate trei venituri semnificative, toate de la stat.

În cursul anului 2022, Buzatu a înregistrat un salariu de 164.268 de lei de la Consiliul Județean. La acest venit s-au adăugat o pensie pentru limita de vârstă în valoare de 95.820 de lei. Dar și o pensie specială pentru serviciile sale anterioare ca parlamentar, în cuantum de 73.372 de lei.

Suma totală se ridică la aproximativ 330.000 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 28.000 de lei lunar sau echivalentul a aproximativ 5.600 de euro pe lună.

Conform declarației de avere, Dumitru Buzatu deține un total de nouă terenuri. Dintre care patru au fost achiziționate prin contracte de vânzare-cumpărare, iar celelalte cinci au fost dobândite prin alte mijloace.

Din acestea, două terenuri sunt deținute în cotă parte, în timp ce celelalte sunt proprietate exclusivă a lui Buzatu.