Alexandru Grumaz. Sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Orientul Mijlociu a revenit pe agenda Casei Albe. Negocierile pentru un nou acord nucler cu Iranul sunt pe masa președitelui Donald Trump. După săptămâni de oferte diplomatice americane împănate cu amenințări militare, administrația Trump și Iranul au început în sfârșit să tatoneze potențialul soluționării crizei tot mai grave iscate de programul nuclear dezvoltat de Teheran. Trimisul american Steve Witkoff și ministrul iranian de externe Abbas Araghchi au avut în weekendul trecut discuții indirecte în Oman, calificate de ambii drept constructive. Important e că au convenit să continue discuția și în acest weekend.
Deși Teheranul pretinde că îmbogățește uraniu doar în scopuri civile, îmbogățirea atinge niveluri utile exclusiv pentru construcția armelor nucleare. El se plasează astfel pe o traiectorie de coliziune cu SUA și Israel. Trump vrea acum să forțeze duhul să intre la loc în lampă. Insistă că preferă o soluție diplomatică și nu vrea să vadă SUA implicate în războaie în Orientul Mijlociu. Însă a și avertizat în mod repetat că va trece la soluția militară dacă diplomația va eșua. Israelul pledează și el pentru soluția armată, după ce anul trecut i-a lovit devastator pe interpușii Teheranului prin multiple valuri de atacuri aeriene.
Totodată, adepții liniei dure din SUA și premierul israelian Benjamin Netanyahu îl mai îndeamnă pe Trump și să preseze Iranul pentru a accepta demantelarea deplină a programului nuclear și acelui de rachete balistice. Lucru acesta constituie o linie roșie pentru Khamenei, care nu vrea să fie văzut drept unul care capitulează când e strâns cu ușa. Însă Iranul ar trebui să conștientizeze că este slab acum, pe când Israelul e în plin avânt și excesiv de încrezător în propriile forțe. Astfel că Teeranul ar trebui să acționeze cu seriozitate pentru redactarea unei înțelegeri.
Fuga Iranului la Înalta Poartă!
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a vizitat China marți, 22 aprilie 2025, înaintea unei a treia runde de discuții nucleare dintre Teheran și Washington, care va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, în Oman. Într-o vizită la Moscova, săptămâna trecută, Araqchi a declarat televiziunii de stat că Teheranul se consultă întotdeauna îndeaproape cu prietenii săi, Rusia și China, cu privire la problema nucleară. Teheranul nu recunoște că are un program nuclear care duce în final la construcția de astfel de arme.
Teheranul a negat mult timp astfel de acuzații și solicită în schimb ridicarea sancțiunilor americane care au fost reimpuse de președintele Donald Trump în timpul primului său mandat (2017-2021), când s-a retras din pactul nuclear semnat în 2015 între Iran și puterile mondiale, inclusiv China și Rusia. De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a intensificat presiunea asupra Iranului și a sancționat pentru prima dată rafinăriile chinezești de tip „ceainic” - uzine mici, independente - care procesează țițeiul iranian.
Importurile de petrol ale Beijingului au reprezentat cel puțin 77% din cei aproximativ 1,6 milioane de barili de țiței, pe zi, exportat de Iran în 2024, potrivit firmei de analiză Kpler. Valoarea vânzărilor de țiței ale Iranului către China nu a fost dezvăluită oficial, dar un calcul Reuters estimează schimburile comerciale la aproape 29 de miliarde de dolari numai anul trecut. „China și Iranul au menținut schimburi și contacte la toate nivelurile și în diverse domenii. În ceea ce privește vizita menționată, nu am nicio informație de oferit în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, cu privire la vizită lui Araqchi.
Este posibilă autonomia kurzilor?
SUA analizează planuri de reducere a prezenței trupelor în Siria cu mai mult de jumătate. Mai puțin de 1.000 de soldați americani ar putea rămâne în țară pentru a menține o supraveghere limitată a închisorilor ISIS controlate de forțele conduse de kurzi în nord-estul țării, potrivit oficialilor informați care au vorbit despre cele mai recente planuri ale Petagonului. Conform planului Pentagonului — care nu a primit încă aprobarea finală din partea Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe — milițiile siriene conduse de kurzi ar păstra controlul asupra a peste două duzini de închisori improvizate care dețin mii de deținuți ai Statului Islamic și familiile acestora în nord-estul țării, în coordonare cu Damasc. Militari americani care rămân în Siria nu vor face altceva decât să mențină cel puțin un anumit nivel de supraveghere al închisorilor, în coordonare cu forțele kurde.
Peste 9.000 de bărbați de vârstă militară din ISIS și cel puțin aproximativ 42.600 de membri ai familiilor lor, considerați suspecți, rămân deținuți în închisori improvizate păzite de Forțele Democratice Siriene în nord-estul Siriei. Aproximativ 2.000 de luptători străini rămân în închisori, potrivit unui raport al Pentagonului publicat în februarie. Pentagonul nu a confirmat public planurile însă Departamentul Apărării relocă în mod curent forțele pe baza nevoilor operaționale și a situațiilor neprevăzute. Asta înseamnă o prezență flexibilă a militarilor SUA în anumite zone și capacitatea de a se desfășura în întrega lume cu preaviz scurt pentru a face față amenințărilor de securitate în evoluție. Deliberările interinstituționale sunt așteptate să aibă loc imediat după un acord de unitate încheiat luna trecută la Damasc între milițiile siriene conduse de kurzi, susținute de SUA, și lideri Hayat Tahrir al-Sham (HTS). Regimul Bashar al-Assad s-a prăbușit pe 8 decembrie în fața unei ofensive rebele conduse de HTS, punând capăt a șase decenii de guvernare despotică. Însă kurzii sirieni nu au obținut încă garanții scrise de autonomie politică. Kurzilor li s-au refuzat drepturile fundamentale ca cetățeni timp de decenii sub conducerea familiei Assad.
Susținute de forțele de operațiuni speciale și puterea aeriană americană, Forțele Democratice Siriene conduse de kurzi au distrus autoproclamatul califat al Statului Islamic între 2015 și 2019. Un contingent semnificativ de trupe ale coaliției conduse de americani a rămas în enclavele eliberate din estul Siriei pentru a preveni revenirea ISIS. Oficialii americani din trei administrații prezidențiale au declarat în repetate rânduri că trupele americane rămân prezente acolo doar pentru a lupta împotriva ISIS, nu ca și garant al aspirațiilor politice ale afiliaților Forțele Democratice Siriene aflați la guvernare în nord-est.
În culise au loc negocieri dure iar diplomați kurzi americani, francezi și irakieni au îndemnat filiala politică a Forțele Democratice Siriene, Partidul Uniunii Democrate (PYD), care domină nord-estul Siriei, să se împace cu rivalii săi din blocul de opoziție al Consiliului Național Kurd (KNC). Alinierea fragilă a filialelor politice kurde siriene se intenționează să se realizeze o platformă care va cere autonomie pentru nord-estul Siriei față de Damasc, și acest fapt se va derula în timpul unei conferințe de dialog național programate să aibă loc la Qamishli la sfârșitul lunii aprilie.
Politicienii din Forțele Democratice Siriene au criticat noua constituție interimară a Siriei, care centralizează puterea în mâna președintelui, dar alianța milițiilor conduse de kurzi a fost de acord, în principiu, să se alăture în cele din urmă unei viitoare armate siriene unificate. Oficialii militari americani au îndemnat în privat conducerea Forțele Democratice Siriene să ajungă la un acord de unitate cu forțele Damascului. Generali americani analizează dacă să mențină trupe în garnizoana îndepărtată Al-Tanf din sud-estul Siriei, de-a lungul graniței deșertice a țării cu Irakul și Iordania, o poartă de acces râvnită de traficanții de droguri și milițiile susținute de Iran care au întărit cândva regimul Assad. Prezența pe termen lung a unui contingent de trupe americane mai mic în Siria rămâne legată de prezența forțelor americane în Irakul vecin. Înțelegerea actuală dintre Washington și Bagdad rămâne în vigoare.
Scurtă retrospectiva a mandatului Trump 1.0 în Siria
În timpul mandatului său anterior de președinte, Trump a ordonat o retragere precipitată a tuturor trupelor americane din Siria în decembrie 2018 și apoi din nou în octombrie 2019. Primul ordin de retragere nu a fost executat pe fondul eforturilor consilierilor de top și ale membrilor cabinetului, conduși de secretarul de stat de atunci, Mike Pompeo, de a-l convinge pe președinte să anuleze decizia. La această primă decizie secretarul de atunci al Apărării, general James Mattis, s-a opus.
În final Mattis a demisionat în semn de protest la sfârșitul lui 2018. A doua retragere a fost oprită după reacția negativă a aliaților cheie ai lui Trump din Congres, dar nu înainte ca milițiile de opoziție arabe sunnite, susținute de Turcia, să comită atrocități în zonele deținute de Forțele Democratice Siriene, în timp ce trupele americane au cedat teren. Liderii israelieni și iordanieni au făcut lobby la Washington împotriva acestei acțiuni de retragere din cauza îngrijorărilor legate de instabilitatea din apropierea granițelor lor.
Ce urmează?
Forțele Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC) s-a retras din Siria după căderea regimului Bashar al-Assad la Damasc în decembrie, eliminând o justificare principală - deși nerostită - pentru prezența continuă a trupelor Pentagonului în Siria. Marea necunoscută rămâne guvernul Turciei, care consideră conducerea politică a Forțele Democratice Siriene că este inextricabilă de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), un grup militant de stânga care a luptat într-o insurgență intermitentă împotriva guvernului turc din 1984. Turcia consideră PKK o organizație teroristă, ceea ce face ca parteneriatul SUA cu ramura sa siriană să fie un iritant persistent în relațiile dintre cei doi aliați NATO. În februarie, PKK a declarat armistițiu după ce liderul său încarcerat, Abdullah Ocalan, a cerut facțiunii să depună armele și să pună capăt rezistenței armate.
Ministrul apărării din Turcia, Yasar Guler, a negat că negocierile de pace ar avea legătură cu poziția Ankarei față de nord-estul Siriei. Turcia a lansat trei incursiuni militare împotriva kurzilor sirieni în ultimul deceniu. Una dintre cele mai puternice a fost Operaţiunea militară „Ramura de măslin”, desfăşurată de Turcia în nord-vestul Siriei (regiunea Afrin) cu obiective oficiale eliminarea „teroriştilor kurzi”, „apărarea integrităţii teritoriale a Siriei” şi crearea unei „zone de securitate pentru Turcia”, cu o lăţime de 30 de kilometri (circa 10000 km pătrați, conform comunicatului Guvernului Turciei).
Merge Libia pe un nou drum?
Levantul este într-o profundă reformare. Armata libaneză a declarat săptămâna trecută joi, 17 aprilie, că a reținut o serie de persoane acuzate de lansarea de rachete asupra Israelului la sfârșitul lunii trecute, ceea ce a determinat Israelul să răspundă cu atacuri aeriene în sudul Libanului și chiar în Beirut. Armata a declarat că o serie dintre cei arestați erau palestinieni și că un vehicul și echipamente militare folosite în atac au fost confiscate de autoritățile libaneze.
Cel puțin patru membri Hamas din Liban au fost, de asemenea, duși la interogatoriu, a relatat Associated Press. Se crede că mai multe alte persoane suspectate de participarea la lansarea de rachete de la sfârșitul lunii martie din Liban se ascund în sate palestiniene, conform rapoartelor. În contextul bombardamentelor israeliene, Hezbollah a susținut că nu este responsabil pentru lansarea de rachete asupra nordului Israelului. Arestările sugerează că noul guvern libanez, care a venit la putere în ianuarie, este din ce în ce mai dispus să reprime grupările armate, inclusiv Hezbollah, susținut de Iran, care rivalizează cu autoritatea statului și pun țara pe un curs de coliziune nu numai cu Israelul, ci și cu alți actori regionali care încearcă să combată contrabanda cu droguri și arme.
Armata libaneză a declarat că a demontat aproximativ 200 din cele 260 de instalații Hezbollah aflate la sud de râul Litani și care încălcau un acord de încetare a focului semnat cu Israelul în noiembrie. Și Israelul a fost acuzat de încălcarea fragilului armistițiu de mii de ori, dar spune că intervine atunci când forțele din Beirut și forțele ONU nu reușesc să împiedice grupările armate să se regrupeze în zonă. În total armata libaneză a demontat peste 500 de locații militare aparținând Hezbollah și altor grupări din sudul Libanului de când armistițiul a intrat în vigoare pe 27 noiembrie 2024.
Un comitet format din cinci membri, condus de generalul-maior Jasper Jeffers și care include reprezentanți din Franța, Liban, Israel și UNIFIL, supraveghează implementarea armistițiului. Comitetul asistă armata în localizarea depozitelor de arme și a lansatoarelor de rachete prin partajarea coordonatelor primite de la Israel și de la forțele ONU de menținere a păcii. Armata libaneză a desfășurat încă 1.500 de soldați în sud, lângă granița cu Israelul, de la începutul armistițiului, ridicând numărul total de soldați din zonă la 6.000, potrivit unor oficiali militari citați de The Washington Post. Aceștia au adăugat că încă 4.000 de soldați sunt recrutați în prezent pentru desfășurare în sud. Armata libaneză are aproximativ 80.000 de soldați, dintre care aproximativ 5.000 au fost deja desfășurați - înainte de războiul recent - în sud, alături de forțele UNIFIL, pentru a ajuta la implementarea Rezoluției 1701, care a pus capăt războiului din 2006 cu Israelul.
Armata armistițiului
Propunerea SUA de încetare a focului include trei etape: un armistiţiu urmat de retragerea forţelor Hezbollah la nord de râul Litani; o retragere completă a trupelor israeliene din sudul Libanului; negocieri între Israel şi Liban privind demarcarea graniţei, care este în prezent o linie de demarcaţie stabilită de ONU după războiul din 2006. Propunerea prevede ca un organism internațional condus de SUA să supravegheze respectarea armistițiului. Armata libaneză va avea rolul de a prelua controlul zonei de frontieră pentru a preveni revenirea Hezbollah. Armata armistițiului, pe care Statele Unite și Franța au constituit-o, prevede desfășurarea a 10.000 de soldați libanezi la sud de râul Litani - la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Israelul - pentru a elimina toată infrastructura și pozițiile militare, a confisca armele din afara razei de acțiune a statului și a se asigura că Hezbollah nu se reconstruiește acolo.
Oficialii militari au declarat că armata a reluat recunoașterea aeriană, a ridicat noi puncte de control și a curățat orașele după retragerea forțelor israeliene. Agenția France-Presse spune că gruparea Hezbollah a predat armatei libaneze aproximativ 190 din cele 265 de poziții militare ale sale la sud de râul Litani. Acordul semnat în noiembrie prevede ca Hezbollah să își relocheze luptătorii și infrastructura militară la nord de râul Litani, solicitând totodată o desfășurare sporită a soldaților armatei libaneze în zonă pentru a împiedica Hezbollah să se reînarmeze și să restabilească o prezență militară acolo.
De asemenea, acordul prevede retragerea trupelor israeliene până la 26 ianuarie din cinci sate de frontieră pe care le-a ocupat în timpul războiului. Termenul limită a fost prelungit de două ori pe fondul eșecului Israelului de a-și retrage forțele. Armata israeliană a declarat că forțele sale sunt poziționate în aceste cinci locații „strategice” „pentru a apăra cetățenii israelieni”. Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a reiterat această poziție, declarând într-un comunicat că armata israeliană va rămâne în acele zone „ca un tampon între inamic și comunitățile [israeliene]” pe termen nelimitat. Conflictul dintre Hezbollah și Israel a izbucnit pe 8 octombrie 2023, după ce Hezbollah a lansat rachete și mortiere asupra pozițiilor israeliene în sprijinul Hamas din Fâșia Gaza. Ostilitățile transfrontaliere au escaladat în septembrie anul trecut, transformându-se într-un război la scară largă, soldat cu aproape 4.000 de morți și peste 15.000 de răniți în Liban.
Sprijinul SUA față de militarii libanezi
Armata libaneză a rămas în marja războiului dintre Israel și Hezbollah. Pe parcursul conflictului, au existat eforturi internaționale și regionale tot mai mari pentru a mobiliza ajutor și a consolida sprijinul pentru forțele armate libaneze. Washingtonul a fost unul dintre principalii susținători ai armatei libaneze în ultimii 18 ani, oferind peste 3 miliarde de dolari în ajutor pentru ca aceștia să contracareze amenințările interne și externe, potrivit Departamentului de Stat. Pe 4 martie 2025, administrația Trump a aprobat transferul a 95 de milioane de dolari în asistență militară către armata libaneză, în ciuda unei înghețări de 90 de zile a întregului ajutor extern al SUA, o mișcare pe care analiștii au considerat-o un efort al SUA de a consolida armata și noul guvern al Libanului în fața Hezbollah.
Președintele libanez Joseph Aoun a plecat marți 15 aprilie spre Qatar, după ce armata libaneză a primit ajutor atât din partea statului din Golf, cât și a Franței. Aoun și ministrul de externe Youssef Rajji s-au aflat la Doha pentru o vizită de două zile. Călătoria a inclus o întâlnire cu emirul qatarez Tamim bin Hamad Al Thani, precum și „discuții extinse care implică atât partea qatareză, cât și cea libaneză”, a relatat agenția națională de știri oficială din Liban. Vizita este prima a lui Aoun în Qatar de la preluarea mandatului. Aoun a fost ales președinte în ianuarie, după ce a ocupat funcția de șef al armatei libaneze din 2017. Qatar a anunțat o livrare de combustibil de 6.000 de tone către Forțele Armate Libaneze, a doua livrare din 2025, după cea din martie, potrivit Fondului Qatar pentru Dezvoltare. Libanul suferă de o penurie cronică de combustibil, care s-a agravat după colapsul financiar din 2019.
Qatarul furnizează combustibil armatei libaneze din 2023, după ani de zile în care a oferit alte forme de asistență financiară. Armata libaneză a anunțat marți că a primit duminică echipamente de inginerie pentru dezamorsarea bombelor prin intermediul unui avion militar francez. De asemenea Qatar a anunțat un nou pachet de ajutor de 60 de milioane de dolari către armata libaneză pentru a sprijini plata salariilor soldaților săi. Națiunea din Golf va livra, de asemenea, 162 de vehicule militare pentru a ajuta armata „să-și îndeplinească îndatoririle naționale de a menține stabilitatea și de a controla granița”, se arată într-o declarație comună qataro-libaneză. Anunțul a venit în timpul vizitei lui Aoun la Doha, miercuri, în timpul căreia s-a întâlnit cu emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani. Aoun a descris întâlnirea ca fiind „constructivă”.
Națiunea din Golf a susținut armata libaneză încă de la prăbușirea financiară a Libanului din 2019, trimițând tone de pachete cu alimente pentru a sprijini soldații libanezi ale căror salarii au fost reduse din cauza prăbușirii monedei. În 2022, națiunea din Golf a anunțat un ajutor de 60 de milioane de dolari pentru a sprijini salariile personalului militar.
Evoluții ale Libanului în noul contecxt regional
Cele mai recente evoluții vin în contextul în care Washingtonul își intensifică presiunea asupra autorităților libaneze pentru a asigura dezarmarea completă a Hezbollah. Președintele Aoun a declarat mediei din Qatar că intenționează să dezarmeze Hezbollah în acest an. Călătoria lui Aoun în Qatar vine în urma întâlnirii sale cu trimisul Arabiei Saudite în Liban, Prințul Yazid bin Mohammed bin Fahd Al-Farhan, care a avut loc duminică seara, 13 aprilie 2025, la Beirut, în timp ce președintele dorește să stabilească relații mai bune cu țările din Golf. Trimisul saudit a sosit la Beirut, într-o vizită descrisă de presa locală drept „discretă”, deoarece nu au fost publicate declarații oficiale din partea părților.
Însă, potrivit L’Orient Today, Prințul Yazid și Aoun au discutat despre cele mai recente evoluții din țară, inclusiv problema dezarmării Hezbollah. Prințul Yazid s-a întâlnit, de asemenea, luni cu prim-ministrul Nawaf Salam și a purtat discuții marți cu președintele parlamentului, Nabih Berri, ca parte a sprijinului continuu al Arabiei Saudite pentru stabilitatea politică a Libanului. Aoun a fost ales președinte în urma unei intense diplomații regionale și internaționale conduse în principal de Statele Unite și Arabia Saudită, după ce armistițiul a pus capăt războiului de 13 luni dintre Israel și Hezbollah în noiembrie. În aprilie 2025, Arabia Saudită a anunțat întoarcerea ambasadorului său în Liban.
Momente care au zgudit Libanul
Sunt evenimente cheie care au zguduit Libanul în ultimele zile, semnalând schimbări în dinamica regională și o implicare reînnoită a Arabiei Saudite. Primul a fost anunțul Iordaniei că a destructurat o celulă legată de Frăția Musulmană, despre care se pare că este influențată de Hamas și care include palestinieni care se presupune că s-au antrenat în Liban. Beirutul a lansat rapid propria anchetă, dar devine din ce în ce mai clar că Libanul este supus unei presiuni crescânde pentru a aborda prezența și operațiunile Hamas pe teritoriul său. Al doilea eveniment a fost datorat Armatei libaneză, care la rândul său, a anunțat arestarea unor persoane libaneze și palestiniene despre care se presupune că sunt apropiate de Hamas și implicate în două atacuri cu rachete lansate din sudul Libanului către Israel.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Mohammad Al Mawmouni, a declarat într-o conferință de presă că deținuții aparțineau unui „grup fără licență și dizolvat”. În mărturisirile difuzate la postul de radio de stat Al-Mamlaka, unii dintre acuzați au spus că au fost recrutați de Frăția Musulmană, o organizație islamistă care a fost oficial dizolvată în Iordania. Iordania l-a identificat pe Ibrahim Mohammed ca principalul inculpat. Acesta ar fi facilitat călătoria a doi membri ai grupului, Moaz al-Ghanem și Abdullah Hisham, în Liban în 2021 pentru a se întâlni cu liderul celulei la Beirut. Cei doi au primit antrenament acolo, potrivit postului de radio de stat Al-Mamlaka. A treia evoluție a venit odată cu anunțul surprinzător al liderului Mișcării Viitorului, Saad Hariri, că partidul său, nu va participa la viitoarele alegeri municipale din Liban. Anunțul său prelungește o pauză politică de patru ani și remodelează cursa, în special la Beirut, unde partidul său a dominat din punct de vedere istoric votul sunnit al capitalei.
Această decizie a venit ca o surpriză pentru cercurile politice, dar mai ales, pentru sunniți. Într-adevăr, se crezuse că după discursul rostit de Saad Hariri cu ocazia comemorării asasinării tatălui său, pe 14 februarie, acesta își face în sfârșit o revenire răsunătoare pe scena politică. Acum este clar că o astfel de programarea este amânată, ca să nu spun anulată. Retragerea aduce incertitudine în alegerile din mai și ar putea oferi o oportunitate pentru candidații independenți și cei ai societății civile, care aproape au obținut o victorie majoritară în 2016. „Acest lucru face alegerile mai competitive, deoarece nu trebuie să ne confruntăm cu o coaliție aproape invincibilă”, a declarat deputatul Ibrahim Mneimneh, o figură a protestelor care a candidat în 2016 cu formațiunea „Beirut”.
Într-o perioadă atât de delicată, e greu să crezi în coincidențe. Mai ales că, în paralel cu aceste trei evoluții, nu putem ignora vizita discretă la Beirut a emisarului saudit Yazid bin Farhan, responsabil cu dosarul libanez, care a sosit prin surprindere în noaptea de duminică spre luni și a plecat marți noaptea adică pe 15 aprilie. Deși prințul saudit a avut întâlniri oficiale în timpul scurtei sale vizite, inclusiv cu cei trei înalți oficiali, șeful statului, președintele Camerei Reprezentanților și prim-ministrul, el a avut, de asemenea, numeroase întâlniri cu reprezentanți ai mai multor partide politice. Această vizită a fost cu atât mai importantă cu cât a avut loc în același timp cu vizita oficială a lui Nawaf Salam la Damasc, precedată de întâlnirea de la Jeddah a miniștrilor Apărării din Liban și Siria.
Rolul Arabiei Saudite în Liban
Fără a intra în detaliile fiecăreia dintre aceste evoluții, o scurtă trecere în revistă arată un rol principal pentru Arabia Saudită. După mulți ani de retragere parțială, sau chiar dezinteres, de pe scena libaneză, Arabia Saudită pare să fi decis să revină în forță. Riadul a început cu rolul său în alegerea comandantului-șef al armatei, Joseph Aoun, la președinția Republicii, ca parte a propriilor eforturi și a acțiunii sale în cadrul Cvintetului (Statele Unite, Franța, Arabia Saudită, Qatar și Egipt). Acest lucru a devenit apoi și mai clar odată cu numirea lui Nawaf Salam în funcția de șef al guvernului, în timp ce se ajunsese la un acord de principiu între Joseph Aoun și tandemul șiit pentru a-l menține pe Nagib Mikati în funcție până la următoarele alegeri legislative programate pentru mai 2026. Prin urmare, saudiții au demonstrat că au un cuvânt de spus în cursul evenimentelor din Liban, mai ales că în ultimii ani a devenit clar că, fără aprobarea Riadului, Libanul se afundă într-o criză fără sfârșit.
Astfel, chiar dacă Mișcarea Viitorului nu o confirmă oficial, cercurile sunnite sunt convinse că liderii saudiți au jucat un rol, chiar indirect, în decizia lui Saad Hariri de a nu participa la următoarele alegeri. Saudiții, care au decis să-și reia influența asupra scenei sunnite, ar prefera în perioada actuală să nu aibă de-a face cu un lider popular, ci cu un om de stat, astfel încât acesta să poată pune în mișcare planul de restaurare a statului și a instituțiilor sale. Prin urmare, Nawaf Salam avea profilul ideal, ceea ce nu a fost cazul lui Saad Hariri sau chiar al lui Nagib Mikati. Schimbarea de regim din Siria a jucat probabil un rol și în decizia saudită. Căderea lui Bashar al-Assad a deschis calea către o putere apropiată de Turcia și Qatar. Pentru saudiți, o întoarcere în Liban pe poarta sunnită a devenit astfel mai urgentă. Din cauza influenței Ankarei și Doha în nordul Libanului, și în special în Tripoli, au existat inițial temeri că Libanul va deveni scena tensiunilor dintre cele două curente principale ale lumii musulmane sunnite, unul condus de Arabia Saudită și celălalt de Turcia.
Însă foarte repede, saudiții au reușit să-și impună prezența în aceste evoluții, iar prima vizită în străinătate a noului președinte al Siriei, Ahmad el-Shareh, a avut loc la Riad. În mod similar, deși se credea că trecerea obligatorie pentru orice întâlnire cu noii lideri ai Siriei era Ankara, pentru Liban nu este valabilă. În schimb este de preferat ca totul să treacă prin Riad pentr scenariile de la Beirut. Prin urmare, saudiții ajută, oferă sfaturi și supraveghează acțiunile oficialilor libanezi. Potrivit unor surse politice libaneze, Yazid bin Farhan i-a sfătuit pe toți cei pe care i-a întâlnit în timpul ultimei sale vizite la Beirut să se unească în jurul noului guvern din Liban și să nu încerce să alimenteze posibile divergențe între șeful statului și președintele Consiliului. În același timp, liderii saudiți continuă să facă presiuni asupra interlocutorilor lor libanezi pentru a realiza reformele structurale necesare cât mai repede posibil.
Dar asta nu înseamnă că pun în așteptare cererea de dezarmare a Hezbollah. Mai mult, cazul celulei din Iordania și arestările palestinienilor apropiați de Hamas în Sud au venit la momentul potrivit pentru a impune o nouă cerință: autoritățile libaneze ar trebui să înceapă prin neutralizarea capacităților Hamas pe teritoriul său. Este aceasta o nouă fază în lupta continuă dintre Arabia Saudită și Turcia în regiune sau este un pas în dezmembrarea tuturor așa-numitelor forțe de rezistență ale Teheranului? Dacă nu cumva e vorba de ambele în același timp... Probabil e prea devreme pentru a clarifica, dar ceea ce e sigur în acest moment e că influența saudită în Liban devine din ce în ce mai clară. Vom mai vorbi despre evoluțiile din Levant care la ora acutală se reformează și își aleg noii tutori. Și când te gândești că totul a pornit de la măcelul provocat pe 7 octombrie 2023 de catre Hamas în sudul Israelului.
Români au o vorbă: ”așa pățești dacă te mănâncă în c…” adică dacă ești imprudent și te lansezi în operațiuni a căror riscuri sunt inutile. Nu a plătit numai Hamas, a plătit și Hezbollah și chiar sponsorii lor iranieni. 7 octombrie 2023 devine momentul de cotitură al Orientului Mijlociu cănd moartea unor oameni neviovați a răsturnat ordinea.
