Dresor atacat de tigri, la Hunedoara

Dresor atacat de tigri, la Hunedoara

Dresorul de tigri al unui circ care a poposit de câteva zile la Hunedoara a ajuns astăzi la spital muşcat de animalele cu care lucra.

Incidentul a avut loc azi dimineaţă în jurul orei 11.00 pe parcursul unei repetiţii. Se pare că, la un moment dat, doi dintre tigri s-au încăierat, dresorul a încercat să intervină dar a ajuns victimă colaterală.

Conform medicilor de la Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, dresorul a ajuns la Secţia de Urgenţe cu mai multe plăgi muşcate la coapsa dreaptă.

“Pacientul a venit la noi cu câteva plăgi minore la o coapsă, a primit îngrijirile necesare, după care a fost transferat pe sala de Chirurgie pentru ca plăgile să-i fie suturate (cusute – n.red.). Nu pot aprecia acum dacă pacientul va rămâne internat sau nu. Oricum această decizie îi aparţine medicului chirurg care a făcut intervenţia (şi care îl are acum în grijă – n.red.)” ne-a declarat dr. Anca Bordean, de la Secţia de Urgenţe a spitalului din Hunedoara.

Victima este un cetăţean străin, stabilit în Italia.