Liderul PSD Liviu Dragnea a sugerat, joi seară, că ambasadele străine care au trimis o scrisoare despre legile justiției sunt deranjate de faptul că în România ar crește independența procurorilor.
"Ce e prima dată când se unesc (ambasadele - n.r.)? Cum e posibil ca aceste ambasade să nu-şi fi acordat mai întâi, dacă e să discutăm cinstit, dacă e o abordare de bună credinţă, să nu-şi fi acordat mai întâi şansa de avea forma finală a legilor şi tradusă şi să se uite cu atenţie şi să-şi spună punctul de vedere? Să nu mai vorbim de faptul că, totuşi, Parlamentul României este ales de nişte români, într-un stat suveran şi are dreptul să legifereze", a afirmat Liviu Dragnea, la România Tv, întrebat în legătură cu scrisoarea mai multor ambasade referitoare la modificările legilor justiţiei.
El a zis că România este o ţară suverană, independentă, cu drepturi și că modificările s-au făcut constituţional, prin procedura cea mai democratică posibilă, prin dezbatere prealabilă în Parlament.
În opinia acestuia, prin noile legi crește independenţa procurorilor. „Cred că de fapt asta deranjează”, a zis Dragnea.
"Să vedem cum sunt în ţările respective, cum sunt codurile penale acolo, cum funcţionează justiţia. Mi-au dat câţiva colegi câteva exemple. Se vorbeşte de numirea procurorilor şefi, noi nu am schimbat aici, forma finală îl păstrează pe preşedinte de a numi efectiv procurorii şefi. În schimb, în Danemarca, Finlanda, Germania, Portugalia, Cehia, Estonia, Slovenia, Lituania, procurorii şefi sunt numiţi direct ori de Guvern, ori de preşedinte, ori de ministrul Justiţiei, ori de Parlament, adică sunt numiţi politic şi vorbim de state cu democraţie veche. Mai mult, în unele state, Danemarca, Olanda, Franţa, Finlanda, Irlanda, ministrul Justiţiei poate interveni în activitatea procurorului, poate dispune sau solicita începerea sau încetarea urmăririi penale. În România prin aceste legi independenţa procurorilor creşte, independenţa judecătorilor creşte, cred că de fapt asta deranjează", a spus liderul PSD.
Într-o scrisoare dată publicităţii în 21 decembrie, Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România au făcut apel la "toate părţile implicate" în procesul de reformă a justiţiei "să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei".