Dosar clasat în pădurea literaturii: Cum a ajuns Capra lui Creangă să fie suspectată de „fals în declarații pentru alocații” în fața unui complet de judecată
- Daniela Popescu
- 20 noiembrie 2026, 12:14
Cum a ajuns Capra lui Creangă să fie suspectată de „fals în declarații pentru alocații”. Dacă Ion Creangă ar fi știut că celebra sa poveste „Capra cu trei iezi” va ajunge într-o zi probă respinsă la bară pe motiv de „baliverne literare”, probabil și-ar fi pregătit din timp un avocat bun. Într-o adaptare muzicală plină de umor acid, poezia satirică „Capra și Instanța” mută drama din Humulești direct în sala de judecată, oferind o radiografie savuroasă a felului în care birocrația și „justiția cumetriei” pot transforma victima în țap ispășitor.
Piesa, care circulă intens sub formă de melodie satirică (inclusiv în interpretarea muzicală a lui Gabriel Dumitrașcu), pornește de la versurile semnate de Ilie Bâtcă, un autor contemporan apreciat în mediul cultural și online pentru poeziile sale cu tâlc, fabulele moderne și satira socială tăioasă. Prin stilul său direct, ritmat și ancorat în folclorul urban, Bâtcă reușește să îmbrace realitățile incomode ale societății românești în hainele personajelor clasice, transformând umorul într-o oglindă a moravurilor actuale.
Ion Creangă, respins ca martor ocular pe motiv de... cazier în copilărie
Scenariul din „Capra și Instanța” începe cât se poate de juridic: întoarsă voioasă de la magazin, Capra descoperă dezastrul lăsat de Lup și îl duce în instanță pe singurul supraviețuitor, iedul cel mic, scos cu greu din ascunzătoare. În fața completului de judecată — alcătuit, deloc întâmplător, din vulpi în robe —, mama îndurerată cere citarea ca martor ocular a însuși lui Ion Creangă, cel care a consemnat „măcelul” cu lux de amănunte într-o carte.
Reacția onoratei instanțe este însă demnă de un manual de procedură absurdă. Judecătoarele în robe de vulpe resping categoric audierea povestitorului din Humulești, invocând o lipsă totală de credibilitate și un „trecut infracțional” greu de ignorat:
-
Conflict de interese cu vulpile: Instanța îl acuză pe Creangă de subiectivism și defăimare, amintind că tot el a scris „Ursul păcălit de vulpe”, „niște baliverne” din cauza cărora o vulpe serioasă a stat luni întregi ascunsă în casă de frica ursoaicei.
-
Cazierul din copilărie: Vulpile în robe scot la iveală „dosarul” tânărului Nică: furtul cireșelor mătușii Mărioara, tentativa de a vinde „cucul armenesc” (biata pupăză) la iarmaroc și statutul de „caterisit” care trăgea cu pușca după ciori la finalul slujbei.
-
Acuzații de intrigă: Nici „Fata babei și fata moșneagului” nu scapă de analiza juridică, Creangă fiind catalogat drept un „mare intrigant” care strică imaginea personajelor.
Capra lui Creangă. Răsturnare de situație la bară: Victima, bănuită de fraudă cu alocații
Când Capra lui Creangă încearcă să readucă discuția la fapta Lupului, completul de judecată aplică lovitura de grație procedurală. În loc să caute făptașul, instanța îi cere mamei dovezi că a avut, într-adevăr, trei iezi și nu doar pe mezinul prezent în sală.
„Stai puțin, cumătră, dumneata ai dovezi / Că pe lângă ăsta mai aveai doi iezi? / Mă gândesc că poate pentru alocații / Ai făcut ca alții, fals în declarații!”
Astfel, sub amenințarea unui dosar penal pentru fals în declarații, Capra lui Creangă este redusă la tăcere, ședința se suspendă, iar Lupul rămâne nepedepsit, liber să își vadă de treabă.
Ieșind din sala de judecată de mână cu mezinul și repetând nedumerită „Eu cu ce-am greșit?”, eroina lui Ilie Bâtcă lasă în urmă o morală care nu mai are nevoie de nicio traducere juridică: într-un sistem în care vulpile împart dreptatea, iar lupii au spate, nu trece mult până când capra ajunge țap ispășitor.