Cum vrea Dragnea să contorizeze prezența parlamentarilor PSD

Cum vrea Dragnea să contorizeze prezența parlamentarilor PSD

Președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea a precizat, la finalul unei şedinţe cu deputaţii PSD, că prezenţa parlamentarilor social-democraţi va fi făcută publică, începând de luni, în special în presa locală.

„În ceea ce priveşte prezenţa, există în continuare nemulţumirea care persistă din sesiunea trecută că mulţi colegi de-ai noştri s-au obişnuit să nu vină la vot. Eu le-am spus şi colegilor mei din Senat, şi colegilor din Cameră, n-o fac deloc cu răutate, am cerut celor care lucrează la grupul parlamentar ca, începând de luni, prezenţa tuturor parlamentarilor noştri să fie făcută publică în special în presa locală din judeţul fiecărui parlamentar, pentru a-l ajuta să fie mult mai cunoscut în judeţul respectiv şi ca cetăţenii de acolo să fie mult mai curent cu activitatea pe care o desfăşoară. Pentru că, dacă nu-i aici, înseamnă că este în teritoriu şi măcar să se ştie ce fac colegii noştri", a precizat Dragnea

 

În cadrul ședinței PSD s-a mai discutat şi despre luările de poziţie din sesiunea trecută ale aleșilor social-democraţi, „destul de puţine”, potrivit lui liderului PSD.

 

„Am discutat şi despre luările de poziţii pe care le-au avut colegii noştri, care au fost destul de puţine şi asta arată un nivel de implicare scăzută pentru o mare parte dintre colegii noştri. De asemenea, o coordonare mai bună între preşedinţii de comisii sau vicepreşedinţii din comisiile parlamentare membri ai PSD cu colegii noştri din Biroul permanent şi cu liderul de grup. De asemenea, dintre preşedinţii comisiilor şi membrii PSD din comisie. Le-am cerut colegilor şi colegelor care lucrează la grupul parlamentar să le asigure parlamentarilor PSD care doresc proiectele de lege în format scris să-l primească aşa, pentru că au spus mulţi colegi că vor să fie forma scrisă pentru a putea face observaţii, completări sau alte adnotări. Toţi le vor primi în forma electronică, dar, dacă sunt colegi care vor efectiv să lucreze pe ele, să primească şi forma scrisă", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.