Dove sei, bella Italia? Imagini video incredibil de emoţionante
- Antonia Hendrik
- 14 martie 2020, 17:40
Pe reţelele de socializare, videoclipurile, filmate în toată Italia, au înflorit de câteva zile cu italieni hotărâţi să cânte în ciuda tuturor vicistitudinilor. Iar solidaritatea umană este cum rar s-a mai văzut.
Timpul carantinei pentru a pune capăt epidemiei li se pare prea lung. Fără să iasă la o cafea, sau la un restaurant, la muncă au găsit până la urmă o cale de comunicare şi unitate. Şi ce s-au inventat italienii? Să iasă la balcoane sau la ferestre pentru a cânta. Apelul a fost lansat pentru ora 18:00 vineri, astfel încât toată lumea să îşi poată folosi corzile vocale în aşa fel ca ţara întreagă să fie un concert uriaş timp de câteva minute. Şi au reuşit.
Toţi italienii au răspuns prezent, cântând ori imnul naţional Fratelli d'Italia, în cuplu sau cu copilul în braţe, cu zâmbetul pe buze sau cu degetul întins spre vecini, fimându-se unii pe alţii, aplaudând, plângând.... De exemplu în Trastevere, localnicii au ales o melodie din anii '90, Grazie Roma: „Spune-mi ce ne face să ne simţim prieteni chiar dacă nu ne cunoaştem / Ce ne face să ne simţim împreună chiar dacă suntem departe”. De la o fereastră, din acelaşi cartier roman, scapă acorduri din Summertime sau din Gershwin.