Două orașe vor să renunțe la găzduirea meciurilor de la Campionatul European de Fotbal

Două orașe vor să renunțe la găzduirea meciurilor de la Campionatul European de Fotbal

Din cauza pandemiei de coronavirus, EURO 2020 a fost amânat pentru vara anului viitor, iar acum două dintre cele 12 orașe-gazdă vor să se retragă din organizarea partidelor.

Presa internațională a anunțat că Roma și Bilbao, reprezentantele celor mai lovite ţări europene de boala COVID-19, vor să renunțe la găzduirea jocurilor din cadrul turneului final continental.

În acest moment, Spania este țara cel mai puternic afectată de coronavirus, cu peste 155.000 de cazuri (dintre care 15.238 decese), urmată de Italia (139.442 cazuri/17.669 decese). Cele două ţări şi federaţiile lor naţionale de fotbal, se tem că actuala criză sanitară se va prelungiri şi intenţionează să îşi negocieze retragerea cu responsabilii UEFA.

Dacă Spania și Italia se vor retrage din organizarea meciurilor, atunci partidelor alocate orașelor Roma și Bilbao vor fi împărțite orașelor care îşi vor respecta angajamentul.

La Campionatul European vor participa 24 de echipe, iar meciurile au fost programate în 12 orașe (Copenhaga, București, Amsterdam, Dublin, Bilbao, Budapesta, Glasgow, Baku, Roma, Sankt Petersburg, Londra și Munchen).

Ne puteți urmări și pe Google News