Două judecătoare din CSM cer explicații președintelui instituției cu privire discuțiile legate de pensiile speciale. Scrisoarea deschisă adresată judecătorului Marian Budă

Două judecătoare din CSM cer explicații președintelui instituției cu privire discuțiile legate de pensiile speciale. Scrisoarea deschisă adresată judecătorului Marian Budă Persoanele care nu au cotizat pot beneficia de pensie. Cerințele statului spaniol. Sursa foto: Arhiva EVZ

Discuțiile despre tăierea pensiilor magistraților care ar fi avut loc la Guvern nasc deja tensiuni. Două dintre judecătoarele, membre ale CSM cer explicații președintelui legat de acest aspect, asta după ce secția pentru procurori a dat un comunicat în care avertiza ca va urma alt exod din magistratura. Iată scrisoarea celor două judecătoare.

“ Subsemnatele judecător Gabriela BALTAG şi judecător Evelina OPRINA, membri aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere tema de interes major pentru sistemul judiciar privind eventualele modificări legislative referitoare la condițiile de pensionare ale magistraților, atât din perspectiva vârstei, cât și a cuantumului pensiei de serviciu, în vederea îndeplinirii jalonului 215 din PNRR, vă solicităm următoarele:

1. să aduceţi la cunoştinţa membrilor CSM demersurile care se derulează la nivelul instituţiei, care fac obiectul lucrărilor nr. 19939/2022 şi nr. 20995/2022; 2. să precizaţi în ce temei preşedintele CSM gestionează singur aceste demersuri în condiţiile în care nu a existat o decizie de Plen şi nici la nivel de Secţii, Consiliul fiind un organ colegial; 3. să menţionaţi mandatul în baza căruia reprezentanţi din aparatul de lucru al CSM au participat la întâlnirile/discuţiile/negocierile cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe acest subiect; 4. poziţia Consiliului Superior al Magistraturii exprimată cu ocazia respectivelor întâlniri/discuţii/negocieri. Din fişa lucrării nr. 19939/2022 rezultă că la data de 22.09.2022, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a transmis către CSM adresa privind jalonul 215 din PNRR intrată la cabinetul preşedintelui la ora 15.51. Din fişa lucrării nr. 20995/2022 rezultă că la data de 05.10.2022 Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a transmis către CSM invitaţia nr. 3718/04.10.2022 de participare la întâlnirea cu privire la îndeplinirea jalonului 215 din cadrul PNRR la data de 11.10.2022, ora 14,00, fiind desemnat să participe domnul judecător Nicolae Constantin. Invitaţia a fost înregistrată la cabinetul preşedintelui CSM la data de 05.10.2022, ora 14,56. Din fişa aceleiaşi lucrări rezultă că la nivelul CSM a existat o întreagă corespondenţă cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Justiţiei, fiind transmisă inclusiv o circulară către curţile de apel prin care se solicită relaţii/informaţii în legătură cu jalonul 215 din PNRR privind numărul judecătorilor pensionabili la finele anilor 2019, 2020, 2021 în vederea intrării în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale/pensiile de serviciu (adrese, emailuri, reveniri, circulare din datele de 20.10, 21.10, 24.10, 25.10, 26.10). Dată fiind importanţa covârşitoare a problematicii în discuţie pentru întreg corpul de magistraţi, faptul că subsemnatele nu avem cunoştinţă despre demersurile care se derulează la nivelul instituţiei pe această temă şi în virtutea obligaţiei de transparenţă decizională care trebuie să însoţească activitatea Consiliului şi a membrilor săi, vă solicităm să daţi curs solicitărilor de mai sus atât către membrii CSM, cât şi către întregul sistem judiciar. Precizăm că prezentul demers, precum şi rezultatele acestuia vor fi aduse la cunoştinţa publică şi a întregului sistem judiciar.”

Ne puteți urmări și pe Google News