Dosarul „Microsoft”. Au scăpat afaceriștii care au turnat șpaga

Dosarul „Microsoft”. Au scăpat afaceriștii care au turnat șpaga

Oamenii de afaceri Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Dragoş Stan, cercetaţi pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă în dosarul „Microsoft”, au scăpat de acuzaţii.

 Motivul: procurorii DNA au decis clasarea cauzei față de cei trei pentru că au fost martori denunțători şi le-au spus încă de la începutul anchetei faptele pe care le-au comis în trecut.

În acest caz, procurorii au decis trimiterea în judecată a lui Dorin Cocoș, Dumitru Nicolae, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru fapte de corupţie în legătură cu modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft, timp de zece ani.

Banii negri, la PDL

Ne puteți urmări și pe Google News

O altă parte a anchetei va verifica circuitul financiar al sumelor de bani cu care au fost finanțate campaniile electorale ale PDL din 2008 și 2009. În acest caz, Gabriel Sandu este cercetat pentru spălare de bani după ce a făcut un denunț amplu și a depus documente. „Recunosc și admit că am acceptat să finanțez partidul și acțiunile sale pentru a-mi facilita sprijinul politic și a-mi menține funcția de ministru, dar și poziția în conducerea centrală PDL", a declarat Sandu.

FOTO: Dinu Pescariu

Anchetatorii au decis să disjungă cercetările şi cu privire la infracţiunea de luare de mită săvârşită de fostul ministru. Astfel, există indicii că în 2008, în calitate de ministru al Comunicațiilor, Sandu a cerut de la firma Fujitsu Siemens Computers, prin intermediul avocatului Doru Boştină, suma de 1,8 milioane de euro pentru a aproba efectuarea unei plăţi și a trece cu vederea deficienţele constatate şi pentru a obţine suplimentarea bugetului.

În dosarul „Microsoft” rămân suspecți Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Daniel Funeriu și Adriana Țicău.