Dosarul de corupție al fiului lui Joe Biden. Legăturile lui Hunter cu un român

Dosarul de corupție al fiului lui Joe Biden. Legăturile lui Hunter cu un român Hunter și Joe Biden. Sursa foto Arhiva EVZ

Una dintre cele mai importante televiziuni americane susține că omul de afaceri român Gabriel Popoviciu l-a angajat pe Hunter Biden pentru a influenţa politica SUA. Procurorii care se ocupă de anchetă au depus un document în acest sens.  Scopul era acela de a "influenţa agenţiile guvernamentale americane". În acea perioadă Joe Biden, era vicepreşedinte, relatează ABC News.

Gabriel Popoviciu, numele românului care apare în ancheta lui Hunter Biden

Într-o declaraţie depusă miercuri în instanţă în dosarul care îl vizează pe Hunter Biden se face referire la omul de afaceri român.

„Un român înstărit despre care procurorii spun că l-a angajat pe fiul preşedintelui pentru o activitate juridică la sfârşitul anului 2015”, scrie ABC News. Se mai precizează că românul Gabriel Popoviciu se confrunta la momentul respectiv cu acuzaţii de corupţie în ţara sa natală.

Hunter Biden ar fi primit de la Popoviciu trei milioane de dolari

Informații despre o scurtă colaborare între Hunter Biden și Popoviciu apăruseră şi în actul de acuzare din decembrie. Cu toate acestea, declaraţia de miercuri a fost prima care a sugerat că Hunter Biden a fost remunerat în calitate de lobbyist, precizează ABC News.

Procurorii au declarat că Hunter Biden şi doi parteneri de afaceri au împărţit mai mult de 3 milioane de dolari plătiţi de Popoviciu între noiembrie 2015 şi 2017.

Procurorii spun că plățile aveau ca scop și să „determine Statele Unite să investigheze ancheta care îl viza pe Popoviciu în România".

Joe Huner Biden

Joe Huner Biden

Documentul face referire și la faptul că afacerea "a ascuns adevărata natură a activităţii pe care o desfăşurau", pentru a nu-i provoca neplăceri în politică lui Joe Biden.

Hunter Biden este acuzat de trei infracţiuni fiscale grave cum ar fi neplata a 1,4 milioane de dolari datoraţi ca impozite între 2016 şi 2020.  Procesul va avdea loc în California și va începe în  septembrie.

Cine este Gabriel Popoviciu

Gabriel Aurel Popoviciu, cunoscut sub numele de Puiu Popoviciu este un om de afaceri român controversat.

În 2017, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru corupție, în Dosarul Băneasa pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită.

Popoviciu a fugit în Marea Britanie înainte de pronunțarea sentinței. Instanțele britanice au refuzat extrădarea sa.

În iulie, 2024, Curtea de Apel Bucureşti a anulat sentinţa de condamnare la 7 ani de detenție a omului de afaceri Puiu Popoviciu. Drept urmare, a dispus achitarea acestuia pe motiv că fapta nu există.