Digitalizarea dosarelor de pensii. Data la care va fi finalizat întreg procesul

Digitalizarea dosarelor de pensii. Data la care va fi finalizat întreg procesul Sursa foto: Arhiva EVZ

Potrivit lui Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, digitalizarea dosarelor de pensii este în prezent finalizată în proporție de peste 87%. Se așteaptă ca aceasta să fie finalizată până la sfârșitul anului sau cel târziu în primăvara anului viitor.

Dosare pensii. Potrivit ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, procesul de digitalizare a pensiilor este aproape gata. Astfel, aproximativ 87% din dosare au fost deja actualizate și digitalizate.

Ministrul Ivan confirmă faptul că ministerul condus de acesta colaborează cu Ministerul Muncii, iar munca lor „este neîncetată”. În acest sens, conducerea speră ca acest proces să fie finalizat până la finele acestui an, sau cel mai târziu, până în primăvara anului viitor.

Bogdan Ivan a făcut aceste precizări în timpul conferinței de presă susținută pe data de 13 septembrie, după ce a fost întrebat în ce stagiu se află la acest moment digitalizarea dosarelor de pensie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Indexarea pensiilor

Și Marcel Ciolacu a venit cu mai multe vești bune pentru seniorii români. Potrivit premierului, veniturile anuale acordate seniorilor se vor majora de anul viitor.

Această majorare se va realiza în vederea legii „în vigoare în care pensiile se indexează cu inflația din anul trecut”.

Marți, ministrul Finanțelor Marcel Boloş a spus că au fost efectuate calcule și proiecții bugetare cu un impact de aproximativ 16 miliarde lei în ceea ce privește creșterea pensiilor anul viitor. În plus, Marcel Boloș a menționat că acest calcul este încă estimativ, și că nu există date concrete până la acest moment.

Se înlătură inechitățile din sistemul de pensii

Potrivit ministrului Finanțelor, pensiile ar urma să se majoreze cu aproximativ 14%, însă procentual final se va anunța de către coaliția de guvernare. Cu toate acestea, există și varianta care a fost discutată la Bruxelles, care ar constitui 16%. Oficialii au aprobat o astfel de creștere în timpul discuției finale cu reprezentanții Comisiei Europene.

Un lucru este sigur: de la 1 ianuarie, veniturile pensionarilor vor crește. Premierul Marcel Ciolacu, care afirmă că majorarea „este scrisă în lege”, va garanta cel puțin asta, potrivit News.ro.