Donald Trump, președintele SUA, a reușit să transmită un mesaj surprinzător. Care e marea contradicție

Donald Trump, președintele SUA, a reușit să transmită un mesaj surprinzător. Care e marea contradicție Sursa: Arhiva EVZ

Donald Trump, președintele SUA, a postat un mesaj video pe contul de Twitter al administrației de la Casa Albă. El a criticat atacul asupra Capitoliului.

Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), a publicat, miercuri seară, un mesaj video. Liderul de la Casa Albă critică acțiunile petrecut săptămâna trecută la Capitoliul din Washington. Pe de altă parte, el nu și-a asumat vreo vină pentru situiația creată. Trump nu a afirmat nimic despre cea de-a doua sa punere sub acuzare  în Congres. Ceea ce reprezintă o premieră în istora Americii.

Politicianul republican va fi judecat de Senat pentru rolul jucat în cadrul violențelor de la Capitoliu. În acest context, el a făcut apel la calm și s-a dezis de cei care au comis actele reprobabile, conform celor de la CNN.

„Violența în masă contrazice orice credință a mea și tot ceea ce reprezintă mișcarea noastră”

Mesajul video a fost „urcat” pe contul de Twitter al Casei Albe. Și asta pentru că lui Donald Trump i-au fost suspendate conturile de pe rețelele de socializare.

„Violența în masă contrazice orice credință a mea și tot ceea ce reprezintă mișcarea noastră. Niciunul dintre adevăraţii mei susținători nu ar putea fi de acord cu violenţa politică. Niciunul dintre susținătorii mei adevărați n-ar putea să trateze cu lipsă de respect ordinea publică și mărețul nostru drapel”, a spus Donald Trump.

Președintele Donald Trump: „Niciunul dintre susținătorii mei adevărați n-ar putea amenința vreodată”

Președintele a mai afirmat că „Niciunul dintre susținătorii mei adevărați n-ar putea amenința vreodată sau n-ar putea să-și hărțuiască vreodată semenii. Dacă faceți oricare dintre aceste lucruri, nu sprijiniți mișcarea noastră, ci o atacați. Vă atacați propria țară. Nu putem tolera asta.”

Trump a criticat cenzura la care este supus de rețelele de socializare și îngrădirea dreptului la exprimare liberă. Mesajul lui Trump vine să contrazică prima reacție pe care președintele a avut-o în timpul asaltului asupra Capitoliului. Atunci, el a spus că „îi iubește” pe protestatari și că aceștia „sunt speciali”.