Donald Trump îl citează pe Napoleon Bonaparte. Ce a vrut să evidențieze președintele american
- Raluca Dan
- 16 februarie 2025, 10:02

Sâmbătă, președintele american Donald Trump a citat o celebră expresie a lui Napoleon Bonaparte, pentru a sublinia continuarea rezistenței față de limitarea autorității sale executive, în contextul multiplelor contestații juridice cu care se confruntă.
Casa Albă nu a făcut declarații cu privire la afirmațiile lui Trump
„Cel care îşi salvează ţara nu încalcă nicio lege”, a scris Trump, pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
Reuters a contactat Casa Albă pentru mai multe informații, dar nu a răspuns la solicitare. Declarația, care a fost atribuită liderului militar francez care a elaborat Codul Napoleonic de drept civil în 1804 înainte de a se declara împărat, a atras critici din partea democraților imediat.
„Vorbeşti ca un adevărat dictator”, a scris senatorul Adam Schiff din California, un vechi adversar al lui Trump, pe X.
Donald Trump, care a preluat funcția la 20 ianuarie, a făcut declarații ample despre puterea executivă, care par a indica posibile confruntări la Curtea Supremă a SUA. Unele instanțe îl acuză pe Trump de uzurparea autorității Congresului, conform Constituției SUA.
JD Vance: „Nu au voie să controleze puterea legitimă a executivului”
Deși Trump a afirmat că respectă hotărârile judecătorești, consilierii săi au criticat judecătorii pe rețelele sociale și au cerut destituirea acestora. În această săptămână, vicepreședintele JD Vance a scris pe X că judecătorii „nu au voie să controleze puterea legitimă a executivului”.

JD Vance. Sursa foto: Instagram/ teamjdvance
Avocatul Norm Eisen din Washington, care, similar lui Schiff, a lucrat la primul dintre cele două procese de punere sub acuzare a lui Trump, a declarat că avocații acestuia au încercat de mai multe ori să susțină că, dacă președintele acționează într-un anumit mod, acest lucru nu este ilegal.
„Aceasta este o încercare şi o provocare”, a spus Norm Eisen, despre mesajul lui președintelui american.
Trump, cunoscut pentru sloganul său „Make America Great Again”, a atribuit supraviețuirea sa unei tentative de asasinat din luna iulie voinței divine.
„Mulţi oameni mi-au spus că Dumnezeu mi-a cruţat viaţa pentru un motiv, iar acel motiv a fost să ne salvăm ţara şi să readucem America la măreţie”, a declarat acesta după victoria sa în alegeri.