Lumea medicală este în doliu. A murit părintele fondator al ATI

Lumea medicală este în doliu. A murit părintele fondator al ATI

Academicianul profesor doctor George Litarczek, "părintele fondator" al specializării Anestezie - Terapie Intensivă din România şi unul dintre "pionierii" ei la nivel mondial, a murit joi, la vârsta de 94 de ani.

Moartea sa a fost anunțată de Societatea Română de Anestezie Terapie Intensivă, potrivit agerpres.ro

Comunicatul integral, mai jos:

În cursul serii de ieri 14 martie 2019 Academicianul Prof. dr. George Litarczek în vârstă de 94 de ani, părintele fondator al specialității anestezie-terapie intensivă (ATI) din România și unul dintre pionierii acestei specialități la nivel mondial s-a mutat la Domnul!

Prin dispariția Academicianului George Litarczek, una dintre ultimele personalități enciclopedice ale României curate, întreaga comunitate medicală este de astăzi înainte mult mai săracă.

Discipolii Domniei Sale de pe toate meridianele globului trebuie să se arate a fi demni de imensa moștenire transmisă și au datoria de a-I duce mai departe visul despre o lume a valorilor, a meritelor și a demnităților câstigate doar prin onestă străduință zilnică sub semnul credinței în Dumnezeu! Un ultim omagiu îi va putea fi adus Sâmbătă 16 Martie, cu începere de la ora 10.00 la capela Cimitirului Evanghelic-Luteran din București, Șoseaua Giurgiului nr.4 unde va avea loc și înhumarea la ora 12.00.

Condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să îl odihnească!   Cu adâncă tristețe,

În numele Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă (S.R.A.T.I.):

Prof. dr. Șerban Bubenek - Președinte

Născut în Statele Unite, s-a format profesional în România, unde a fondat o școală de ATI de înaltă ținută. Membru de onoare al Academiei Române, a făcut numeroase specializări în străinătate și a fost decorat de mai multe ori, pentru contribuția uriașă adusă la dezvoltarea medicinii în România.

Cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu academicianului profesor doctor George Litarczek sâmbătă, de la ora 10,00, la capela Cimitirului evanghelic-luteran din Bucureşti, unde va avea loc şi înhumarea, la ora 12,00.

 

Ne puteți urmări și pe Google News