DOLIU ÎN LITERATURĂ. A MURIT din cauza unei boli grave

DOLIU ÎN LITERATURĂ. A MURIT din cauza unei boli grave

Scriitoarea Andrea Levy a decedat la vârsta de 62 de ani în urma cancerului. Opera ei include romanele „Small Island” și „The Long Song”.

Levy s-a născut în Londra în 1956 şi a început să scrie după împlinirea vârstei de 30 de ani, în urma absolvirii unui curs de scriere creativă.

Cel de-al patrulea roman al său, „Small Island” (2004), ce spune povestea unor imigranţi jamaicani care încep o nouă viaţă în Anglia postbelică, i-a adus renumele.

Editura autoarei, Headline, a anunţat că aceasta ''era bolnavă de mai multă vreme''.

Editoarea şi publicista Jane Morpeth, îndelungată colaborare a lui Levy, a declarat: „Moştenirea ei este unică, iar vocea sa va fi auzită multe generaţii de acum înainte. Îmi lipseşte”.

Headline a notat că romanele lui Levy „nu au fost probabil nicicând mai relevante sau importante în interogarea identităţii şi apartenenţei”.

Ea a fost „considerată drept prima autoare britanică de culoare care a cunoscut atât aprecierea criticilor, cât şi pe cea a publicului larg”, a menţionat Headline.

Tatăl lui Levy a navigat din Jamaica în Anglia cu nava Empire Windrush, iar mama ei l-a urmat la scurt timp.

Volumul publicat în 2004 a fost adaptat în drama BBC din 2009, în care Naomie Harris şi Ruth Wilson deţin rolurile principale. De asemenea, romanul a fost adaptat pentru scenă de Teatrul Naţional din Londra.

„The Long Song” (2010) este ultimul roman scris de Andrea Levy, nominalizat pe lista scurtă la Premiul Man Booker.

Opera autoarei mai include volumele „Every Light in the House Burnin” (1994), „Never Far from Nowhere” (1996) şi „Fruit of the Lemon” (1999), informează Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News