Doliu imens în muzica populară! Un capitol din istoria iubitei regiuni a țării a luat sfârșit

Doliu imens în muzica populară! Un capitol din istoria iubitei regiuni a țării a luat sfârșit

Vasile Barani, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din Maramureș, a murit marți noaptea.

Unul dintre cei mai cunoscuți vioriști din România, Vasile Barani, s-a stins din viață în cursul nopții trecute.

Artistul se confrunta cu probleme de sănătate, dar nu părea ceva atât de grav încât să îi provoace decesul. Cunoscuţii au fost şocaţi la aflarea veştii, iar mesajele de condoleanțe transmise familiei, curg pe rețelele de socializare:

„Drum lin spre stele! Ai fost și vei rămâne o stea a muzicii populare! Un reper al muzicii maramureșene! Un prieten care s-a grăbit să plece într-o lume mai bună! Condoleanțe familiei! Rămas bun Vasile Barani!” a scris un coleg de-al lui Vasile Barani.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Încă o pierdere mare pentru orașul nostru si pentru toți cei care l-au cunoscut ! Un om bun si de mare valoare , a plecat sa cânte în ceruri , Dumnezeu sa-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei greu încercate!” este şi mesajul transmis de o cunoscută interpretă de muzică populară din Maramureș.

Acesta a fost internat în urmă cu trei zile la Spitalul Municipal Sighet, unde a și decedat. Vasile Barani a făcut mult timp duet cu interpreta Ancuța Anghel, iar melodia lor “La moară la Niculai”, a devenit una dintre cele mai cunoscute melodii din județ.

 Familia interpretului este devastată de durere

„Suntem cu inimile zdrobite de durere.  Fratele nostru a plecat spre un loc mai bun. Ne va lipsi foarte mult.  De acolo, de sus, va veghea asupra noastră. Cântecele lui vor rămâne și îl vom păstra veșnic în sufletele noastre. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a spus Ioan Barani.

Muzica populară nu va mai fi la fel. Colegii îi simt deja lipsa

„Am aflat cu tristețe în această dimineață că Vasile Barani nu mai este printre noi. Vasile m-a adus la Sighet în urmă cu 10 ani.

De atunci încoace, atât eu cât și fiul meu Iulian, am cântat alături de el și de Ancuța Anghel. A fost un om foarte bun. Nu îl vom uita niciodată. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să dea putere familiei să treacă peste aceste clipe dureroase”, a spus Ioan Uțu Truți, conform Vasiledale.ro.