Doliu în cinematografie. Un actor din Game of Thrones a murit la doar 36 de ani

Doliu în cinematografie. Un actor din Game of Thrones a murit la doar 36 de aniDoliu. Sursa foto: EVZ

Unul dintre actorii serialului Game of Thrones, britanicul Daren Kent, a murit la vârsta de 36 de ani. Daren Kent se confrunta cu probleme de sănătate, de mai mulți ani, însă nu se știe dacă acestea i-au provocat moartea. Actorul a scris şi regizat, de asemenea, mai multe filme, inclusiv drama poliţistă „Abusing Protocol” în 2015.

Actorul britanic Darren Kent a murit la vârsta de 36 de ani, după cum au anunțat reprezentanții agenției sale, Carey Dodd Associates. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare, de unde a fost preluat de mass-media.

Actorul Darren Kent avea 36 de ani și este cunoscut pentru rolurile pe care le-a interpretat în serialul „Game of Thrones”, dar și în filmul „Dungeons and Dragons”. Moartea sa a fost confirmată și de Samantha Dodd pentru postul de televiziune CNN.

„Darren nu a fost doar un actor, regizor şi scenarist talentat, ci şi unul dintre cei mai drăguţi oameni pe care am avut plăcerea să îi cunosc. A fost un privilegiu şi o plăcere să fac parte din călătoria lui”, se arată într-o postare a Carey Dodd Associates.

Actorul britanic Darren Kent suferea de mai mulţi ani de probleme de sănătate, dar nu se poate spune, la acest moment dacă din acest motiv a murit. Cauza morţii sale nu a fost prezentată oficial, până la acest moment, de autorități sau de apropiații săi.

actorul Darren Kent

Actorul Darren Kent a apărut în serialul Game of Thrones. Sursa foto: Twitter

Darren Kent a jucat în mai multe filme

Născut în Essex,  în Marea Britanie, Darren Kent a jucat primul său rol important în filmul horror „Mirrors”, care a fost lansat în anul 2008. Actorul a apărut, de asemenea, în ultimul episod al celui de-al patrulea sezon din „Game of Thrones”, dar și în serialul britanic „EastEnders”.

De curând, artistul Darren Kent a apărut în filmul „Dungeons and Dragons: Honour of Thieves”, din anul 2023, cu Chris Pine. În acest film, el a interpretat rolul unui cadavru reanimat.

Actorul britanic, care obişnuia să lucreze cu Mushroom Theatre Company, a scris şi regizat, de asemenea, mai multe filme. Între acestea se numără și drama poliţistă „Abusing Protocol” care a apărut în anul 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News