Erau persoane care se jurau că vecinilor lor le-a dispărut copilul și că polițiștii caută deja ambulanța-fantomă. Unanim, toți aveau aceeași versiune: Se fură micuții pentru transplant de organe! Panică, spaimă, copii ținuți în casă, transmiterea poveștii din gură în gură, din telefon în telefon, mereu cu adăugiri din ce în ce mai înspăimântătoare. Până la urmă totul se dovedea un bluf, dar demonstra cum puterea zvonului bine pigmentat emoțional paralizează orice inteligență. În astfel de situații, lucruri aberante devin credibile pentru mulțime, indiferent de gradul de instruire. Fondatorul psihosociologiei, Gustav Le Bon, spunea că „sentimentele, emoțiile, credințele au în mulțime o putere de contagiune tot atât de puternică cum au microbii”. El atenționa și asupra imitației care se observă în asemenea cazuri de contagiune, aceasta fiind un simplu efect nativ, dar cu mare influență în fenomenele sociale. În cheia aceasta privesc tot ce se leagă de denigrarea profesorului dr. Gheorghe Burnei privind modul în care și-a tratat micuții pacienți, alegerile făcute ca medic chirurg sau reacțiile imitative ale unor părinți care l-au crezut pe doctor Dumnezeu și au constatat că acesta nu a putut să repare tot ce greșise natura.

Nu comentez în niciun fel ancheta penală desfășurată de procurori cu privire la primirea de foloase necuvenite, numită popular „șpagă”. Știu de la pacienți și de la anchetatori doar că Gheorghe Burnei nu a condiționat actul medical de primirea plicului.

Printre sutele de cazuri de copii pe care i-am ajutat, din 2009 și până azi, în cadrul campaniilor caritabile „Din inimă pentru copii”, „Ajută copiii!” sau „O șansă copiilor de la țară”, am avut și câțiva micuți care aveau probleme ortopedice. Unii au fost sub tratamentul doctorului Burnei, alții la medici din țară. Toți au avut nevoie de protezare sau de introducerea în corp a unor dispozitive, implanturi. Dispozitivul respectiv, tipul lui, este opțiunea atât a medicului, cât și a părintelui. Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează un dispozitiv ieftin, de multe ori produs în urmă cu ani de zile. Deci, o tehnologie depășită. Medicul îi spune mamei că cel mai bun, pe care el îl recomandă, este dispozitivul X, dar care costă de trei ori prețul celui decontat de Casă, diferența urmând să o suporte părinții. Cei mai mulți aleg variantă scumpă și bună și, dacă nu au bani, apelează la campaniile desfășurate de mine sau de alte fundații pentru o colectă publică. Iar oamenii obișnuiți, prin donații personale, înțeleg situația și salvează, într-un fel, acești îngerași aflați în suferință. Banii nu ajung la medic ci, fie în contul mamei, fie direct în contul firmei care produce implantul sau proteza.

L-am auzit pe un alt chirurg reputabil spunând că un medic nu trebuie să aibă opțiuni, să fie inovator căci ar putea avea probleme ca profesorul Burnei. Un alt medic ortoped din Târgoviște pune o întrebare confraților care operează în țări din Europa, pe pagina de Facebook „Medici gata de grevă generală”, acolo unde doctorii se pronunță cu tot ce se întâmplă în sfera lor de activitate. N-am să-i dau numele, fiindcă nu i-am cerut acceptul, dar întrebarea lui și răspunsurile primite am să le redau, fiindcă ele relevă cât de serios îi preocupă pe doctori scandalul momentului, dar și pentru că unora a început să le fie teamă să își mai facă meseria, ca să nu ajungă în situația prof. dr. Gheorghe Burnei.

Medicul S.C.: „Întrebare serioasă, referitoare la implanturi ortopedice, dar și ale altor specialități chirurgicale, adresată colegilor care practică în țări civilizate, dar și celor de aici, care sunt mai bine informați decât mine : Dumneavoastră puteți să vă alegeți implanturile în funcție de experiența profesională sau sunteți, la fel ca noi, constrânși de către legea achizițiilor publice să demarați licitații care să se finalizeze cu niște implanturi necunoscute, ieftine și proaste cu care să fiți nevoiți să vă tratați pacienții ?”

M.F. îi răspunde: „Nu, aleg ce vreau eu pentru că eu sunt responsabil de actul chirurgical”.

R.B.: „În Franța, chirurgul hotărăște implantul. La comprese, fire, câmpuri e aceeași problemă, iar spitalul le cumpără pe criteriul preț.”

Alți medici comentează că, văzând ce pățește profesorul Burnei, nu vor mai interveni în situații critice, cu risc mare, dacă un protocol clar nu le va indica proceduri clare. Se pare că semnătura părintelui, dată înaintea unei intervenții chirurgicale, nu mai contează și că acuzațiile pot surveni și după ani de zile. Doctorii iau în calcul, tot mai ferm, practicarea medicinei defensive, pentru a se pune la adăpost de o linșare mediatică în caz de eșec sau, mai grav, de un proces penal.

Referindu-se la cazul Burnei, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, în urmă cu câteva zile, la Digi FM: „Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în evaluarea calităţii actului medical. Colegiul Medicilor trebuie să ne ofere o explicaţie de ce lucrurile au ajuns până aici.”

Colegiul Medicilor nu are cum să facă o cercetare în acest moment, când este în desfășurare o anchetă penală. O va face când procurorii o să o ceară, fiindcă evaluarea fiecărui caz în parte, a fișelor de observație ridicate de la spital și a oricăror acte medicale doar comisia de specialitate de la Colegiul Medicilor este investită cu puterea legii. Ministrul Voiculescu nu a explicat, însă, ce caută Corpul de Control al Ministerului Sănătății la secția de ortopedie, condusă până de curând de profesorul Burnei, când încă procurorii nu și-au terminat ancheta. Dacă tot sunt în Spitalul „Marie Curie”, cred că de mare interes pentru public ar fi ca inspectorii să cerceteze și să ne spună ce se întâmplă cu secția de chirurgie cardiacă, înființată și dotată prin colectă publică, unde copiii românilor nu prea sunt operați. Profesorul Horațiu Suciu nu mai face față cazurilor în clinica pe care o conduce la Târgu Mureș, iar pentru spitalele private Casa de Asigurări nu decontează niciun leu. Ministerul Sănătății, însă, preferă turismul medical și trimite copiii cu malformații cardiace în străinătate, în special la o clinică din Munchen, unde o operație costă între 20.000 și 40.000 de euro. Poate fi aceasta o strategie dezinteresată? La spitalele din București, Montza și Sanador, sau la Clinica Polisano din Sibiu asemenea intervenții chirurgicale costă între 7.000 și 15.000 de euro.

E minunat să salvăm vieți, să facem proiecte mari care atrag fonduri substanțiale, dar nu cred că vom ajunge la un rezultat pozitiv, în favoarea pacienților cu nivel financiar mic și mediu, dacă se încearcă schimbarea actualului sistem sanitar cu un sistem de tip ONG-ist, unde conducătorii să fie manageri de proiect, nu profesioniști ai lumii medicale.