Dieta minune din spatele transformării fabuloase a unei vedete. Oricine poate încerca
- Georgeta Petrovici
- 23 ianuarie 2020, 13:21
A cântărit 100 de kilograme, dar, cu perseverență, a reușit să scape de surplus. La 45 de ani arată mai bine ca niciodată, are o siluetă de vis și doar 55 de kilograme.
Povestea fostei prezentatoare de televiziune Irina Reisler este impresionantă. Puțini știu că la vârsta de 28 de ani ajunsese să cântărească nu mai puțin de 100 de kilograme. Greutatea în exces a venit la pachet cu o serie de complexe, dar moderatoarea a fost mai puternică decât ele. A devenit o sursă de inspirașție pentru milioane de românce. Aceasta a povestit cum a reușit să dea jos 50 din cele 100 de kilograme, iar în prezent, la vârsta de 45 de ani, a ajuns să cântărească 55 de kilograme.
„Am învățat să mănânc porții mici, de 5 ori pe zi. Îmi pregătesc zilnic caserola cu mâncare. Am câteva principii alimentare pe care le respect cu sfințenie – le-am po¬vestit în detaliu în cartea „De la 100, la 50 de kilograme, pentru cine consideră că pot reprezenta un ajutor. Dacă mi-e poftă de o prăjitură, o mănânc. Dar, imediat, revin la alimentația mea obișnuită. Practic, acesta este marele secret al menținerii: să nu faci din răsfăț o practică zilnică” a mai completat fosta prezentatoare de televiziune, pentru sursa citată.
„Grăsimea îmbătrânește. Eu, la 28 de ani și 100 de kilograme, arătam mai în vârstă decât la 45 de ani și 55 de kilograme. Nu mai spun despre felul în care mă îmbrac acum versus ținutele de când eram la o greutate mare. Acum, sunt mai tânără ca la 28 de ani, din toate punctele de vedere. Mă simt mai bine cu mine. Arăt mai bine. Alimentația corectă se vede și pe piele, deci nu mă plâng nici de riduri. Energia este cel puțin ca a Anisiei. Slăbirea nu înseamnă doar cântar și mâncare. Slăbirea înseamnă evoluție, înseamnă transformare, înseamnă tinerețe, înseamnă încredere, înseamnă împlinire. (...)
Am învățat să mănânc porții mici, de 5 ori pe zi. Îmi pregătesc zilnic caserola cu mâncare. Am câteva principii alimentare pe care le respect cu sfințenie – le-am po¬vestit în detaliu în cartea „De la 100, la 50 de kilograme, pentru cine consideră că pot reprezenta un ajutor. Dacă mi-e poftă de o prăjitură, o mănânc. Dar, imediat, revin la alimentația mea obișnuită. Practic, acesta este marele secret al menținerii: să nu faci din răsfăț o practică zilnică” a declarat Irina Reisler, pentru Viva.ro.