Didier Deschamps se retrage sâmbătă! Zinédine Zidane preia conducerea Franței, anunță Le Figaro
- Dosofteea Lainici
- 17 iulie 2026, 07:39
Zinedine Zidane. sursa: captura video
O eră legendară de paisprezece ani în fotbalul mondial se încheie oficial. Selecționerul Didier Deschamps (57 de ani) își va lua adio de la reprezentativa Franței sâmbătă, la Miami, imediat după finala mică a Cupei Mondiale 2026. O retragere puțin amară, după înfrângerea în fața Spaniei.
Publicația franceză Le Figaro dezvăluie în exclusivitate că succesorul său este deja stabilit: legendarul Zinédine Zidane (54 de ani) va prelua „Les Bleus” la finalul lunii iulie, având deja schițată o restructurare radicală la toate nivelurile federației.
Bilanțul lăsat în urmă de Deschamps este unul stratosferic: un titlu de campion mondial în 2018, o finală de Cupă Mondială în 2022, o finală de Euro în 2016 și un trofeu din Nations League în 2021.
Cu 5 semifinale disputate în 7 turnee finale, tehnicianul basque se va retrage sâmbătă, într-o atmosferă încărcată de emoție, lăsând locul fostului său coechipier din generația de aur 1998.

Sursa foto: Équipe de France de Football
Zidane lucrează deja în secret
Deși numirea sa nu a fost încă oficializată din respect pentru parcursul Franței la turneul din SUA, Le Figaro arată că „Zizou” nu a pierdut timpul și lucrează intens, din umbră, de câteva luni.
Fostul tehnician al lui Real Madrid a început deja să sune personal fotbaliști naționali de mare perspectivă, cum este cazul tânărului Ayyoub Bouaddi, pentru a-i convinge să aleagă tricoul naționalei Franței înainte de instalarea sa oficială.
Tranziția a fost pregătită în cel mai mare secret de președintele Federației Franceze de Fotbal (FFF), Philippe Diallo. Într-un interviu acordat anterior publicației Le Figaro, care a stârnit iritare în tabăra lui Deschamps, Diallo admisese că numele viitorului selecționer este bătut în cuie.
În spatele ușilor închise, detaliile contractuale de la nivelul FFF au fost gestionate direct de directorul general Jean-François Vilotte, cu scopul strict de a evita orice scurgere de informații în presă.
Zidane vine cu staff-ul de la Real Madrid
În birourile federației de pe Bulevardul Grenelle din Paris, angajații vorbesc despre un adevărat cutremur administrativ. Trecerea de la sistemul Deschamps la era Zidane va însemna o remaniere totală, nu doar pe banca tehnică, ci și în structurile de suport, securitate, comunicare, logistică.
„Ne așteptăm la o curățenie generală. Sunt paisprezece ani de când Deschamps este la butoane, unii angajați de aici nu au cunoscut pe altcineva în întreaga lor carieră. Este o bulversare totală pentru federație”, a mărturisit un salariat al FFF pentru Le Figaro.
Surse apropiate dosarului dau asigurări că Zidane va porni de la o „foaie albă”. Nucleul dur de antrenori va fi format din foștii săi secunzi de la Real Madrid, David Bettoni (54 de ani) și Hamidou Msaidie (51 de ani). Aproape niciun membru din actuala echipă a lui Deschamps nu va fi păstrat.
Pentru postul de antrenor al portarilor se vehiculează intens numele legendarului Fabien Barthez, în timp ce Bernard Diomède (ambii campioni mondiali în 1998) este luat în calcul pentru o funcție în staff.

Zinedine Zidane. sursa: captura video
Intronizarea oficială, programată la finalul lunii iulie
Planul inițial al FFF prevedea ca, în cazul unui eșec prematur sau al unui „crash” al naționalei în faza grupelor din SUA, câștigătorul Balonului de Aur 1998 să fie instalat în doar trei-patru zile.
Calificarea în semifinalele Cupei Mondiale 2026 și perspectiva disputării finalei mici la Miami au schimbat însă datele problemei. Oficialii francezi au decis să amâne anunțul din respect pentru parcursul fabulos al lui Deschamps.
Totuși, mecanismul este complet pregătit: Zinédine Zidane urmează să fie prezentat oficial ca noul selecționer al Franței la finalul acestei luni, deschizând o nouă și spectaculoasă eră pentru fotbalul din Hexagon.