Sursa foto: Arhiva EVZÎntr-un anume sens, România poate fi considerată naţiunea-lider a Europei în materie de emigraţie. Cele 5-6 milioane de români din diaspora reprezintă - prin resursele financiare expediate în ţară pe diferite căi - unul dintre principalii investitori în economia noastră.
Mai mult, după o perioadă în care nu-și găseau locul în Occident, în anii ‘90 - cei plecați se loveau de regulile unui sistem pe care îl cunoșteau tangențial, din cărți sau filme - comunitățile de români din străinătate au devenit treptat vectori cu impact major asupra proceselor electorale din țară. Între timp, în aceste comunități, s-au ridicat noi generații care, paradoxal , se implică mai mult decât cele vechi în alegerile din România. Mai mult chiar decât se implică în alegerile din ţările în care trăiesc.
De la ,,fenomenul Iohannis’’ la ,,fenomenul Georgescu’’
În anii ‘90, românii din diaspora nu contau - din punct de vedere politico-electoral - în țara de origine. Perioada de inflexiune a debutat în 2004 și a atins primul punct de maxim în 2009, odată cu victoria ,,la mustață’’ a lui Traian Băsescu asupra lui Mircea Geoană, obţinută la … Paris, la ambasada României.
Atunci, toată lumea şi-a îndreptat privirea spre ambasador fără să se întrebe cine era de fapt şeful secţiei consulare, adevăratul organizator al scrutinului. Se impunea un studiu de caz… Peste noapte, visul lui Geoană s-a transformat în marşul victoriei lui Băsescu care, cu doi ani înainte, își începuse campania anti-demitere prin referendum - era deja suspendat - în Spania, în mijlocul românilor din Madrid şi Castellon de la Plana. Simțise ce înseamnă forţa diasporei în alegeri.
Începând din 2009, toți autorii de programe electorale din România au așezat diaspora la loc de cinste - exprimarea nu este metaforică, ci doar strict teoretică - în creațiile lor. După scrutin, aleșii au uitat repede de aceste programe, iar românii au înțeles că nu sunt decât un vector electoral, vremelnic şi periodic. Un fel de ,,carne de tun’’ politică.
Așa s-a ajuns la impulsul creat în diaspora, în jurul candidaturii lui Călin Georgescu, independent şi fără susţinere politică, al cărui purtător material a fost o platformă de socializare. Dar să nu anticipăm. Se întâmplase și în 2014, când a câştigat Iohannis, însă la o dimensiune mai redusă.
Demonstrația în plan sociologic a acestui fenomen este greu de realizat dacă discutăm de detalii și nuanțe. Nu a făcut parte din obiectivele mele când am scris acest text. Voi încerca însă să realizez o scurtă radiografie, echidistantă, a momentului actual pornind de la cunoștințele acumulate în cei 14 ani în care, la ambasade şi consulate generale, m-am ocupat de relaţiile cu comunităţile din diaspora.
Creșterea și descreșterea Partidului Național Liberal în diaspora
Vreme de un sfert de secol după evenimentele din 1989, Partidul Social Democrat - cu diversele sale denumiri - a trebuit să deconteze electoral o politică economică deficitară, reflectată în modul cum au votat românii din străinătate. Cei mai mulți plecaseră din țară în timpul guvernelor de stânga. Chiar și în timpul executivului Convenției Democrate, tot PSD-ul era socotit vinovat de starea proastă a țării.
Inerțial, votul din diaspora a fost și a rămas predominant anti-PSD pentru că partidului creat de Ion Iliescu - votul era și împotriva lui ca persoană - i se imputau și încă i se impută relele care se abătuseră asupra țării, determinând curentul emigraționist.
Câștigătorul în diaspora era Partidul Național Liberal, urmat la distanță de România Mare. Dar atunci, puțini români mergeau la vot. PSD-ul nu avea interes să consume energie și resurse în zadar, iar PNL-ul era oricum pe cai mari. Numai că liberalii s-au lăsat rău pe tânjală. Lidershipul liberal - fie cel trimis de la București, fie din strainătate - se mobiliza doar în preajma alegerilor. Altfel, nimic. Ba da, reuniuni ale conducerii cu alegeri trucate, excluderi și scandal în presa de limba română.
Fenomenul ar fi interesant de studiat pentru că și alte partide par să-l copieze. Componenta din diaspora a unui partid important, echilibrat, pro-occidental s-a redus până la disoluție din cauza unor orgolii personale și de grup. Între liberalii din exterior s-a instalat foarte comod dihonia. Rezultatul s-a văzut și se vede. Capitalul politic câștigat fără efort s-a pierdut cu efort … distructiv. Definitiv, aș spune.
Ultima mare ,,performanță’’ a liberalilor în diaspora a fost alegerea lui Iohannis în 2014. Am pus ghilimele pentru că nu li s-a datorat. A contat votul anti-sistem. Adică, anti-PSD și anti-candidatul de atunci, Victor Ponta. Tehnologia lucra pentru Iohannis și lucra bine.
Realegerea lui Iohannis în 2019 nu merită discutată. A fost un hara-kiri al PSD-ului.
USR-ul din diaspora nu seamănă cu cel autohton
În imaginarul politic colectiv al românilor din strainătate, o nouă forță politică - Uniunea Salvați România, în speță - a luat locul PNL-ului. Aripa din diaspora a acestei formațiuni era și este diferită ca ideologie de cea a entității politice din țară. Electoratul său - reprezentat în principal de cei care părăsiseră România după aderarea la Uniunea Europeană - nu se regăsea în cadrul ideologic al celui autohton, dar avea în comun cu acesta atitudinea fermă anti-PSD, dublată de poziții conservatoare, sau chiar autoritare.
În 2020, USR-ul a demonstrat liberalilor că se poate face și un alt tip de politică de dreapta, dacă se muncește constant în acest sens. Ulterior, intrarea la guvernare și contraperformanțele din timpul pandemiei, l-au etichetat drept un partid al sistemului chiar dacă, în realitate, lucrurile stăteau altfel.
Cum îi judecă românii din diaspora pe politicienii români
Până în 2020, românii din diaspora erau foarte atenți la evoluția vieții politice din țară și se comportau - între anumite limite - ca și cum ar trăi în România. În discuțiile cu ei, am observat că știau ce se întâmplă la București sau în județele de origine și comentau relativ pertinent faptele politicienilor. Alea care erau.
În timpul pandemiei și după aceea - în Italia, cel puțin - am observat o schimbare care se prefigura încă din perioada când PNL-ul era în cădere: o mai mare atenție față de cadrul politic al țării de primire. Pe fondul măsurilor restrictive luate de guvernul italian, mulți români s-au apropiat de partidele autohtone a căror ideologie avea în conținut un discurs radical, populist sau, cum se spune la noi, suveranist.
În paralel, așa cum s-a observat la alegerile parlamentare din 2024, matricea ideologică peninsulară - în forme apropiate de extreme - s-a suprapus peste situația politică din România rezultând un mix electoral întruchipat de Călin Georgescu. Acesta i-a depășit pe Lasconi și Simion luați împreună. A contat cadrul propagandistic bine orchestrat al lui Georgescu, care a luat mult din voturile celor doi pe fondul unei mobilizări exemplare, pe rețelele de socializare. Probabil, irepetabilă pentru un independent.
Un milion de români votează în străinătate ….
Revenind la analiza schimbărilor din diaspora, spațiul politico-ideologic lăsat liber de grupările tradiționale a revenit partidelor suveraniste, în principal, cum spuneam mai sus, Alianței pentru Unitatea Românilor, dar și SOS și POT - care continuă inerțial platforma Partidului România Mare.
Nu sunt un admirator al lui George Simion, dar nu pot trece cu vederea un fapt. A fost singurul lider de partid pe care l-am văzut participând la manifestări ale românilor din Italia, de exemplu, în afara unei campanii electorale. Se întâmpla prin 2017-2018. Apoi și-a pierdut obiceiul și s-a văzut la scrutinul din 1 decembrie. În plus, atunci, dimensiunea propagandistică a candidaturii sale a fost mult inferioară celei lui Georgescu. Publicul țintă al acestuia din urmă era cu totul altul, apropiat - tehnologic vorbind - de zilele noastre. Dar să nu intrăm în detalii. Le lăsăm pentru altă dată.
În general, candidații la funcția de președinte își aduc aminte de românii din diaspora în precampanii sau campaniile electorale. Și totuși, acești români au demonstrat în cel puțin două rânduri - în 2009 și 2014 - că pot schimba rezultatul calculelor politice din țară prin mobilizare la vot. La 18 mai, cifra votanților în diaspora se va apropia de un milion. Să audă cine trebuie. De obicei, românii din diaspora se prezintă masiv la votul pentru președinte. În turul al doilea, cu aproximativ o treime mai mulți decât în primul.
… să vedem pentru cine
Echilibrul în tabloul opțiunilor politice se va schimba în sensul creșterii electoratului lui George Simion ca ,,urmaș’’ al lui Georgescu indiferent de cadrul propagandistic, de această dată. Este vorba de percepția în diaspora, în lipsa celui aflat pe prima treaptă a podiumului în decembrie 2024. Există însă un ,,dar’’: electoratul lui Georgescu s-a format repede, prea repede. Cred că se va dezintegra în același ritm, iar acest lucru nu este în favoarea liderului AUR. Nici în țară, nici în diaspora.
Totuși, spre Simion se vor îndrepta votanții AUR, POT și SOS, mai ales în Italia, Germania, Franţa și Spania, respectiv acolo unde dreapta clasică sau de extremă acoperă o suprafață semnificativă din spațiul politico-electoral, chiar dacă ideologia lor cuprinde un narativ anti-imigrație. În mare parte, comunitățile de români sunt bine integrate. Imigranții sunt alții.
Ca și în decembrie, Lasconi ar putea veni pe locul al doilea, dar concurența, pentru dânsa, va fi reprezentată de Nicușor Dan, care va aduna voturi și de la primii doi, dar și de la toți ceilalți. Nu cunosc dimensiunea efortului pe linie de marketing politic al candidaților, dar am impresia că Nicușor Dan lucrează mai bine decât ceilalți. Mai agresiv, aspect care place diasporei. Nu este prea cunoscut, dar nici Georgescu nu era.
Pentru a echilibra tabloul, Crin Antonescu, de exemplu, sau chiar Victor Ponta - care, în 2014 a pierdut flagrant şi ,,tehnologic’’ în diaspora - ar trebui să aloce mai mult timp și mai multă energie campaniei în străinătate. Dar trebuie să ştie foarte bine cine o organizează şi pe cine contează. Binevoitori sunt mulți. Ca și trădători …
