Diana Șoșoacă, lovită fără milă de soțul ei! Scrisoare explozivă. O publicăm integral

Diana Șoșoacă, lovită fără milă de soțul ei! Scrisoare explozivă. O publicăm integralDiana Șoșoacă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Scandalul dintre soții Șoșoacă continuă. De această dată, soțul exclus din partid a contraatacat. Cu o scrisoare deschisă.

Într-o scrisoare deschisă adresată soției sale, Diana Șoșoacă, Silvestru Șoșoacă își exprimă profundele îngrijorări legate de direcția în care se îndreaptă aceasta și partidul S.O.S. România. Silvestru critică aspru alegerea conducerii partidului. Acuzând o alianță cu liderii sectei MISA și cu indivizi care promovează comportamente indecente.

Silvestru rememorează începuturile luptei lor comune pentru România, subliniind că din eforturile lor reciproce s-a născut un proiect de țară cu un potențial enorm. El își exprimă dezamăgirea față de comportamentul Dianei Șoșoacă, pe care o acuză că s-a lăsat sedusă de putere și influențată de persoane cu interese obscure.

Scrisoarea subliniază importanța echilibrului și discernământului în leadership, remarcând că divergențele dintre ei nu ar trebui să distrugă unitatea și stabilitatea partidului. Silvestru îi reproșează Dianei că a ignorat sfaturile și avertismentele lui. Optând în schimb să se înconjoare de persoane care îi flatează ego-ul și îi promovează imaginea în detrimentul valorilor și obiectivelor partidului. O duc dintr-un scandal în altul.

Diana Șoșoacă, influențată să meargă la Moscova

Mai mult, Silvestru dezvăluie că Diana a fost influențată să accepte idei și propuneri dăunătoare, cum ar fi călătorii la Moscova promovate de anumite cercuri, și că a căzut pradă laudelor excesive și manipulărilor. El se arată consternat de faptul că Diana ar fi dispusă să conducă partidul alături de figuri controversate și indivizi cu practici imorale.

Scrisoarea se încheie cu un apel emoționant la rațiune și la reîntoarcerea la valorile autentice care au stat la baza formării lor și a partidului. Silvestru îi cere Dianei să renunțe la iluzia vedetismului și să își asume responsabilitățile de lider autentic, pentru binele României și al cetățenilor săi. El își exprimă speranța că Diana va reveni la principiile care au ghidat-o inițial și că împreună vor putea reconstrui și revitaliza partidul S.O.S. România.

Iată scrisoarea integrală.

Scrisoare deschisă către Diana Iovanovici Șoșoacă

Dragă Diana,

Noi doi am plecat la un drum împreună pentru această țară – pentru români. Până in acest moment ne-am susținut, ne-am completat, ne-am contrazis, ne-am sfătuit si am reușit să construim. Din această echipă, Diana si Silvestru Sosoacă, s-a născut un copil puternic: S.O.S. România. Un copil cu sute de mii (poate milioane) de suflete ale acestei țări care au nevoie de unitate, au nevoie să luptăm pentru ei si să dăm ÎN PERMANENȚĂ dovadă de luciditate si pragmatism. Repet: ÎN PERMANENȚĂ!

Ca în orice echipă puternică, pot exista divergente, care în cele din urmă se dovedesc a fi constructive. Iar inainte de toate, un lider trebuie să fie echilibrat! Divergențele noastre au plecat aproape întotdeauna de la cauze mai puțin raționale. De la pericolul de a ceda psihic si emoțional in situații de criză. Te întorci împotriva jumătății tale? Când eu – soțul, coechipierul și aliatul tău – îți spun: “Ai grijă că trebuie să-ți păstrezi libertatea! Fii atentă la cei care-ți cântă in strună! Fii vigilentă când anumiți oameni îți spun numai ce îți place să auzi!” – tu alegi să te întorci împotriva propriei tale stabilități autentice, împotriva a ceea ce am construit?

Devine clar că de fapt cei care ți-au creat dependență prin actele lor de servitute si slugărnicie, te întorc împotriva omului si echipei alături de care ai construit consistent si durabil. Nu este momentul să lăsăm loc pentru alții de a acționa toxic „divide et impera”. Când ajungi să ai suspiciuni asupra jumătății tale, înseamnă că începi să ai dubii față de tine însăți !

Există anumite tipare (tipologii – vizibile dealtfel) care acționează in jurul tău si te speculează emoțional: Când cineva te îndeamnă luni de zile să mergi la Moscova si tu accepți această presiune ca și când ar fi ceva normal… Când cineva te promovează în exces ducându-ți in derizoriu potențialul de lider pe care îl ai, transformându-te în vedetă pentru interesele sale personale și profesionale…. Când altcineva îți adună vreo câteva zeci de oameni și te laudă ca pe o zeiță, iar tu ajungi să te simți măgulită pentru asta…

Când vin unii si alții care spun că ce ai construit împreună cu soțul tău nu este bun si că ceea ce a dat roade până acum ar fi defect sau nu ar avea relevanță… Nu îți pui întrebarea de ce fac ei asta, tocmai acum când S.O.S. România a ajuns să aibă un vizibil impact pozitiv la nivel național? Conduci alături de lideri ai sectei MISA Dragă Diana, chiar îți dorești să conduci o țară împreună cu unii care își pun soțiile să danseze pentru bani? Împreună cu lideri ai sectei MISA infiltrați deja la vârf in mai toate partidele? Împreună cu traseiști politici? Atunci … „du-te după fentă”!

Corul de aplaudaci nu are relevanță electorală. Doar îți încântă urechile cu ceea ce îți place să auzi. Singura competiție pe care trebuie să o ai este cu tine însăți – nu cu “stâlpul casei tale”! Atenție la pericolul de a nu mai fii liberă si de a cădea pradă manipulării!!!

Îți reamintesc: noi NU am pornit în construcția asta pentru Diana – VEDETA, ci pentru Diana – LIDERUL. Intoxicatorii actuali din jurul tău își doresc o vedetă, o maimuță. Românii au nevoie de un lider autentic. De maimuțe s-au săturat!!! Te-am sfătuit mereu să îți păstrezi calmul, să îți temperezi debitul emoțional, să nu mai vorbești urât, să nu mai ridici tonul, să auzi autentic, să înveți ce trebuie (așa cum ai făcut-o de-a lungul construirii tale academice), să observi vigilent ce se întâmplă in jurul tău, să acorzi mai multă atenție intelectualilor.

Ești soția mea și te cunosc cel mai bine. Nu faci decât să dai dovadă de imaturitate emoțională, confirmând zi de zi cât de fragilă te face lipsa de discernământ, lipsa de autocontrol si euforia VEDETISMULUI care îți devin din ce in ce mai familiare.

Draga mea Diana, eu nu sunt aici pentru a te lovi. Esti un om foarte bine pregătit. Tu ai o structură de lider, de conducător al unei națiuni și al unor ideologii constructive și benefice. Toate acestea nu sunt compatibile cu mizeriile contextuale care te înconjoară în ultimul timp. Ești Doamnă de Fier cât timp înțelegi că esti obligată să manifești rațiune, echilibru si stabilitate emoțională pentru țară, familie și toți oamenii care au încredere în tine.

Trebuie să înțelegi că a fi VEDETĂ nu este mai presus de responsabilitățile care-ți vin la pachet pentru a conduce un partid, un popor și o țară. Abia atunci S.O.S. România o să înceapă să crească din nou, abia atunci românii din toate clasele sociale te vor urma. În momentul acela tipologiile distructive nu-și vor mai putea permite să îți speculeze slăbiciunile emoționale.

Deocamdată, pentru a putea salva autentic oameni, aspecte si evenimente în jurul tău, trebuie să te salvezi pe tine însăți de otrava dulce a acestui vedetism!!! Într-o lume acaparată de războaie, de misoginism, de securiști camuflați in buni samariteni, de virusați, și într-o Românie care se zbate într-o agonie generalizată, nu mai ai timp de iluzii!!! Este nevoie de verticalitate si puterea unei structuri autentice si stabile.

“A fi puternic este ca si cum ai fi o doamnă. Dacă simți nevoia să le spui oamenilor că ești, înseamnă că nu ești.” - Margaret Thatcher

Diana, Trezește-te! S.O.S. România are nevoie de tine!”, scrie Silvestru Sosoaca.