Gabriel Dorobanțu. Sursa foto: Facebook
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Deși s-a născut și a crescut în inima Capitalei, Gabriel Dorobanțu a făcut o schimbare majoră în urmă cu 23 de ani, când a decis, împreună cu familia, să renunțe la agitația orașului. Artistul a vândut apartamentul din București și s-a mutat la Cornu, unde și-a construit o casă în mijlocul naturii. Ajuns la 72 de ani, acesta a mărturisit că nu s-ar mai întoarce în Capitală.
Gabriel Dorobanțu a ales să trăiască la țară
Îndrăgitul artist a mărturisit că le- a făcut pe plac părinților lui și a făcut pasul spre o nouă viață. Deși au trecut două decenii de la acel moment, Gabriel Dorobanțu a declarat că nu are regrete în acest sens.
„A fost o dorință a familiei să plecăm. Mama voia mult să plecăm din București, să avem o casă la munte, dar nu neapărat una de vacanță. Asta însemna să venim numai în weekend și nu cred că era bine. Am căzut cu toții de acord să construim o casă și să ne mutăm definitiv, cu cățel, cu purcel, cu mobilă, pentru că numai așa poți să ai grijă de casă, locuind în ea”, a povestit el.
Cu ce se ocupă acum
Artistul și părinții lui și-au vândut apartamentele din Capitală și au reușit să își construiască împreună casa de la Cornu. Gabriel Dorobanțu se bucură din plin de acest stil de viață și își ocupă timpul cu treburile gospodărești.
„Și eu, și părinții ne-am vândut apartamentul și ne-am făcut o casă la Cornu. Nu regret. Am făcut un lucru extraordinar. Stau deja de 23 de ani aici. Este o încântare, o bucurie. Mă bucur că respir aer curat de 23 de ani. Se știe că este aici o zonă cu aerul cel mai bun din Europa. Câmpina, de exemplu, are cele mai multe zile însorite pe an”, a adăugat el.
Gabriel Dorobanțu are o singură nemulțumire legată de traiul la țară.
„Ceea ce mă intrigă însă este că fructele nu mai au gust. Am câțiva pomi fructiferi și nu mai fac fructe atât de gustoase ca acum 23 de ani, când am venit aici”, a mai spus el.
Gabriel Dorobanțu, amintiri din adolescență
Îndrăgitul artist a vorbit și despre legătura strânsă pe care a avut-o cu părinții lui, în special cu mama.
„Eu am fost un copil ascultător, cu dragoste pentru părinți. Mi-am îngrijit părinții și mă mândresc cu lucrul acesta, nu am nicio remușcare, nu-i am pe conștiință. Trebuia să fac lucrul acesta, pentru că așa am fost educat. Mi-a plăcut să-i văd mulțumiți, liniștiți și împliniți, la bătrânețe”, a mărturisit el.
Microfon. Sursa foto:pixabay
Artistul își amintește cu drag de copilărie și susține că a ajuns departe datorită părinților lui.
„Nu știu dacă a fost o copilărie de poveste sau ruptă din povești, dar a fost frumos, pentru că nu am avut nicio grijă și pentru că am avut bucuria să descopăr lumea prin ochii celor care voiau să mă educe frumos. Mama s-a ocupat îndeaproape de mine și încă de copil a vrut să descopere laturi importante ale aptitudinilor mele”, a explicat el, potrivit Viva.
Pe lângă muzică, artistul a fost atras și de teatru.
„M-a dus la Palatul Pionierilor, unde am reușit să fac cursurile de teatru, mai întâi în clasa a II-a, și apoi am mers de unul singur și m-am înscris la corul de copii, spre dezamăgirea părinților, care nu mă vedeau cântând în cor. Dar pentru mine și acolo era bine și frumos, pentru că descopeream o altă lume. Eram laolaltă cu mai mulți copii și făceam ceea ce îmi plăcea”, a mai spus Gabriel Dorobanțu.
Un drum presărat cu momente unice
Artistul a explicat că nu a fost ușor să învețe tainele acestei meserii.
„La teatru a fost mai complicat, deoarece am intrat într-un moment în care nu pricepeam bine de câtă muncă este nevoie ca să poți să fii pe scenă, ca actor. De ce spun asta? Pentru că trebuia să învățăm roluri. Era o piesă de teatru pentru copii care se numea „Scufița albastră și aveam un rol important. Mi s-au dat mai multe pagini care erau bătute la mașină. Fiind un text scris la mașină, asta m-a derutat”, a continuat el.
Pentru că nu reușea să citească la acea vârstă și să învețe rolurile, Gabriel Dorobanțu și-a îndreptat toată atenția spre muzică și a ales să intre în corul de copii.
„Eu știam numai literele de tipar și știam să scriu de mână, dar să citesc literele bătute la mașină era mai greu. Nu mă descurcam la vârsta aceea să răspund sau să dau replicile prompt. Pentru că, prima dată, se citea rolul de pe paginile acelea. Sigur că m-am simțit jenat printre ceilalți copii. Nu cred că ei se amuzau de acest lucru, dar mi s-a părut lesne să merg la corul de copii”, a mai spus artistul.
