Ce produse cosmetice folosește Meghan Markle și cât costă
- Antonia Hendrik
- 17 octombrie 2025, 19:53
Meghan Markle. Sursă foto: Facebook/ Meghan, Duchess of SussexMeghan Markle a împărtășit recent pe Instagram un videoclip surprins în timpul unei vizite în New York. În filmare, ea apare aplicându-și machiajul, iar alături, Prințul Harry este surprins desculț, îmbrăcat într-un trening gri. Cadrele dezvăluie un decor neobișnuit, înconjurat de felii de pizza cu brânză, haine, pantofi și rochii împrăștiate peste tot, scrie jurnalista Sonia Haria, beauty director, la The Telegraph.
Descoperă secretele frumuseții lui Meghan Markle. Ce produse cosmetice folosește și cât costă
Sonia Haria a fost intrigată de un cadru aparent banal: o fotografie ușor neclară cu Meghan Markle, surprinsă în timp ce își aplica rujul la o masă de toaletă, înainte de a participa la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, organizat de Project Healthy Minds.
Captura de ecran, extrasă din videoclip, a devenit rapid subiect de analiză. Sonia Haria a mărit imaginea pentru a observa în detaliu produsele de machiaj folosite de ducesă. Nu a fost o surpriză să descopere că multe dintre acestea proveneau de la brandul „clean beauty” „No Makeup Makeup”, fondat de o apropiată a lui Meghan.
Pentru a-și confirma bănuielile, jurnalista a luat legătura cu Daniel Martin, make-up artistul personal al lui Meghan și omul responsabil pentru machiajul său iconic din ziua nunții. Martin, care are o relație de lungă durată cu ducesa și a apărut în emisiunea ei de pe Netflix, With Love, Meghan, a confirmat că Meghan rămâne fidelă produselor prietenei sale și unui stil de machiaj natural, dar sofisticat.
Produsele cosmetice de pe masa de machiaj
Meghan Markle rămâne fidelă unui look natural, iar alegerile sale în materie de machiaj reflectă perfect acest stil. Unul dintre produsele-cheie din arsenalul său este fondul de ten No Makeup, un produs care, deși momentan nu se găsește în Marea Britanie, poate fi achiziționat în SUA și Canada pentru aproximativ 55 de dolari.
Pe partea stângă a măsuței sale de machiaj se observă mai multe fonduri de ten compacte din gama „No Makeup Makeup”, un brand american creat de prietena apropiată a lui Meghan, Victoria Jackson.
În centrul atenției se află și varianta mini a spray-ului de fixare Airbrush Flawless Setting de la Charlotte Tilbury. Cunoscut pentru eficiența sa, acest produs de 20 de lire este apreciat pentru capacitatea de a menține machiajul intact până la 16 ore.
Ce ruj folosește Ducesa de Sussex
Meghan Markle a fost surprinsă purtând rujul Creme Classic de la brandul „No Makeup Makeup”, disponibil la prețul de 44 de dolari. Culoarea aleasă pare a fi Pink 02, o nuanță subtilă de mov cu accente rozalii, care completează perfect stilul său natural și rafinat.
Potrivit producătorului, rujul are un efect de volum, fiind disponibil în șase tonuri considerate universal avantajoase, concepute pentru a oferi confort și eleganță pe tot parcursul zilei.
Deși ducesa de Sussex preferă, în general, un look natural și nu optează frecvent pentru rujuri intense, make-up artistul ei, Martin, a făcut recent o sugestie inedită într-un clip pe Instagram: „Mi-ar plăcea să-i pun un ruj într-o zi. Meghan, dacă vezi asta, hai să facem un ruj împreună, chiar mi-ar plăcea să te văd purtând unul”.
Fardul de obraz și pudra fixatoare folosite de Meghan
Printre produsele folosite se numără fardul de obraz și rujul-cremă din gama No Makeup, disponibile în SUA și Canada pentru 46 de dolari. Textura acestuia conferă un aspect proaspăt și natural, iar nuanța aleasă pare a fi Peach, perfectă pentru a accentua trăsăturile fără a încărca tenul.
Pentru contur și iluminare, machiajul a fost completat cu paleta Shade & Illuminate Contour Duo de la Tom Ford, în valoare de 84 de lire sterline. Această paletă cu două tonuri este apreciată în rândul profesioniștilor datorită efectului său discret și elegant asupra pielii, un motiv în plus pentru care a fost alegerea make-up artistului Daniel Martin pentru look-ul lui Meghan din Paris.
Un alt element-cheie în obținerea aspectului final a fost pudra fixatoare Airbrush Flawless Finish de la Charlotte Tilbury (39 de lire, disponibilă la Space NK). Produsul este recunoscut pentru capacitatea sa de a fixa machiajul fără a încărca excesiv tenul și cu siguranță îl folosește la sfaturile stilistului său.
Recomandările noastre
1 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


pt ciori puroiate scirmiz!!! 2 lei