Dependența de telefonul mobil și internet poate conduce la afecțiuni grave

Dependența de telefonul mobil și internet poate conduce la afecțiuni grave

Febra tehnologizării și-a făcut de ani buni apariția și în viața românilor care aproape că nu mai pot concepe existența altfel decât petrecută cu telefonul la ureche sau navigând pe internet, direct de pe tastatura telefonului mobil, în căutarea relaționării de tip social de la distanță sau accesând diferitele site-uri de știri.

Oriunde întorci capul, pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau marile Maluri ce împânzesc Capitala vezi tineri, dar și vârstnici, așa cum arată un studiu întocmit recent de Institutul Național pentru Statistică (INS), care își consumă în fiecare minut al zilei dependența pentru telefonul mobil și internet. O dependență care, așa cum avertizează medicul primar psihiatru, prof. univ. Dr. Anamaria Ciubară, îi poate costa, la un moment dat, extrem de scump. „Acest tip de adicție poate duce la nomophobia, un nou tip de fobie descoperit de cercetători, care poate afecta viața utilizatorului de gadget. De altfel, cuvântul nomophobia a fost desemnat de către un grup de oameni de știință de la Cambridge, date fiind atât noutatea tipului de dependență, cât și implicațiile ei în viața socială, drept „cuvântul anului 2018”, a mai punctat Anamaria Ciubară.

 

Frica de a rămâne fără telefonul mobil

„Serviciile oferite la ora actuală de telefonul mobil sunt de o complexitate care nu putea fi imaginată în urmă cu 20 de ani: poşta electronică disponibilă în timp real, reţelele sociale, portalele de ştiri, totul multi-tasking, de preferat cu o singură mână, muzică, televiziune, servicii de browsing, jocuri pe telefon sau on-line, prognoza meteo, sistem de alarmă, reminder sau agenda de lucru, cărţi şi lista poate continuă încă. Toate acestea au, însă, şi un preţ. Primul pas este dependenţa de telefonul mobil. Următorul este nomophobia. Termenul provine de la no-mobile-phone-phobia. Cu alte cuvinte, frica de a rămâne fără telefonul mobil sau în afara ariei de acoperire a semnalului”, a declarat pentru EvZ, medicul primar psihiatru Anamaria Ciubară.

 

11,7 milioane de români, dependenți de internet

Adicția care se referă la folosința în permanență a gadget-ului este, în opinia psihiatrei Anamaria Ciubară, una din principalele probleme ale tehnologiei. „Acest tip de adicție este similar cu celelalte tipuri de dependențe, manifestându-se prin următoarele simptome: creșterea toleranței, pierderea controlului, sindromul de sevraj, eșecul tentativei de renunțare la dependență, continuarea „consumului” în ciuda conștientizării efectelor negative sau schimbări dramatice, neașteptate, în viața personală”, a punctat, pentru EvZ, psihiatra. Potrivit unui studiu întocmit recent de INS, 11,7 milioane de români, cu vârste între 16 și 74 de ani, au devenit dependenți de internet și implicit de telefonul mobil pe care îl folosesc, ca mijloc prioritar, pentru a accesa, zilnic, site-uri de știri sau diferite rețele de socializare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News