Democrații din SUA încearcă să-i limiteze puterile militare lui Trump,

Democrații din SUA încearcă să-i limiteze puterile militare lui Trump,vot / sursa foto: dreamstime.com

Senatul Statelor Unite urmează să analizeze o rezoluție inițiată de politicienii de stânga, care deplâng capturarea și judecarea fostului dictator comunist Nicolas Maduro, menită să limiteze capacitatea președintelui Donald Trump de a întreprinde acțiuni militare suplimentare împotriva Venezuelei fără aprobarea Congresului, potrivit Reuters.

Rezoluția a trezit interes în rândul parlamentarilor, iar susținătorii ei au indicat că votul ar putea fi strâns.

Contextul rezoluției

Rezoluția face parte dintr-o serie de propuneri legislative referitoare la puterile de război ale președintelui, introduse după ce administrația Trump a intensificat acțiunile militare în zona venezueleană.

Printre aceste acțiuni se numără atacuri asupra bărcilor de pe coasta Venezuelei, efectuate începând din septembrie 2025. Scopul rezoluției este de a stabili că orice operațiune militară semnificativă în Venezuela trebuie aprobată de Congres.

Republicanii au blocat până acum toate încercările similare ale politicienilor de stânga radicală de a limita puterile președintelui, însă un vot anterior din noiembrie 2025 a fost strâns, cu 49-51, doi senatori republicani alăturându-se democraților în susținerea unei rezoluții similare.

La acea vreme, oficialii administrației au declarat că nu plănuiau schimbarea regimului sau lovituri pe teritoriul venezuelean.

Rand Paul pune la cale trădarea Republicanilor

Senatorul Rand Paul, Republican din Kentucky și co-sponsor al rezoluției, a declarat într-o conferință de presă: „Am vorbit astăzi cu cel puțin doi republicani care nu au votat anterior pentru această rezoluție și care se gândesc la ea. Nu vă pot garanta cum votează, dar cel puțin doi se gândesc la asta, iar unii dintre ei vorbesc public despre reținerile lor legate de asta.”

Maduro

Proces Maduro / sursa foto: captură video

Senatorul Democrat Tim Kaine din Virginia, de asemenea co-sponsor al rezoluției, a menționat că forțele americane au efectuat atacuri asupra bărcilor venezuelene de mai multe luni și a citat declarațiile președintelui Trump referitoare la Venezuela și confiscările de petrol venezuelean.

Pozițiile parlamentare

Senatorii care se opun rezoluției inițiate de adversarii politiic ai lui Triump explică motivele pentur care capturarea lui Maduro este o operațiune de aplicare a legii, și nu o acțiune militară.

Aceștia afirmă că președintele, în calitate de comandant suprem, are autoritatea de a lansa acțiuni militare limitate considerate necesare pentru securitatea națională. Maduro se confruntă cu acuzații în SUA legate de droguri și arme, la care a pledat nevinovat.

Dacă Senatul adoptă rezoluția, aceasta trebuie să treacă și de Camera Reprezentanților, dominată de Republicani. Ulterior, rezoluția ar trebui să supraviețuiască unui eventual veto al președintelui, care ar necesita majorități de două treimi în ambele camere. Parlamentarii au recunoscut aceste etape suplimentare înainte ca rezoluția să devină lege.

2
3