

Cosmin Seleşi a decis să facă o schimbare în viața sa, așa că a renunțat la proiectul pe care îl prezintă de ani de zile. Acesta a mers la postul concurent, semnând un contract cu cei de la Pro Tv.
Locul său va fi luat de altcineva, un celebru cântăreț fiind acum în negocieri cu Antena 1. Alături de Alina Pușcaș, prezentator pentru celebra emisiune „Te cunosc de undeva”, ar putea fi nimeni altul decât Pepe. Artistul a fost concurent în acest show și a participat cu mare drag și la multe ediții speciale.
Vestea s-a răspândit extrem de repede, iar Pepe a făcut declarații pe baza acestui subiect. Artistul a confirmat faptul că i s-a propus postul de prezentator, însă nu este nimic stabilit. I s-a propus și să participe, din nou, în calitate de concurent. Momentan se află în negocieri, urmând ca artistul să ia o decizie cu privire la postura în care va apărea în noul sezon „Te cunosc de undeva”.
„Da, este adevărat, sunt în discuţii cu Te Cunosc de Undeva pentru a face parte din noul proiect. Ei mă vor, discutăm şi despre chestiunea de a prezenta show-ul, am discutat şi despre posibilitatea de a fi concurent. Nu este încă nimic stabilit 100%, nu am semnat contractul încă.
Ca să fiu sincer, sunt în discuţii pentru mai multe proiecte. Repet, nimic nu este încă bătut în cuie, dar, dacă voi aţi aflat deja, înseamnă că ei au decis să continuăm discuţiile, poate chiar s-au hotărât să batem palma. Dar mai sunt de pus la punct nişte chestiuni”, a spus Pepe, potrivit Fanatik.
Negocierile dintre Pepe și Antena 1 au fost confirmate și de către Cosmin Seleși. Acesta a declarat că știa despre această mutare.
Cel de-a 17-lea sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva” va reveni pe micile ecrane în primăvară. Potrivit informațiilor oferite de Alina Pușcaș, filmările pentru noul sezon vor începe în luna ianuarie 2022.