Demisie la vârful AUR Sibiu. Președintele organizației părăsește partidul
- Bianca Ion
- 13 octombrie 2025, 22:44
Sebastian Suciu. Sursă foto: Captură video Sebastian Suciu, liderul organizației AUR Sibiu, a anunțat luni seară că renunță atât la funcția de conducere, cât și la calitatea de membru al partidului, invocând presiuni interne și „compromisuri politice impuse”, conform mesajului postat de acesta pe rețelele de socializare.
Președintele AUR Sibiu și-a anunțat demisia pe rețelele de socializare
Sebastian Suciu, liderul AUR Sibiu, a anunțat printr-un mesaj publicat pe Facebook că își încheie mandatul și își dă demisia atât din funcția de președinte al filialei, cât și din partid. „Începând de azi, 13.10.2025, demisionez din funcţia de Preşedinte al Filialei AUR Sibiu şi din calitatea de membru al partidului”, a scris acesta, reamintind că a construit organizația locală „de la zero din 2020, cu 10 membri” și că drumul parcurs a fost „o misiune complexă şi plină de provocări”.
Suciu a adăugat că a reușit să transforme filiala într-o structură activă și respectată la nivel local, iar „decizia de a mă retrage nu este una uşoară şi nici lipsită de semnificaţii”, lăsând de înțeles că plecarea sa are și o dimensiune personală, dar și una de principiu.

Sebastian Suciu. Sursă foto: Captură video
Președintele AUR Sibiu le-a mulțumit colegilor
Sebastian Suciu a precizat în postarea sa că rezultatele obținute în cadrul organizației AUR Sibiu s-au datorat muncii colective și implicării unei echipe dedicate.
„Vă mulţumesc vouă, tuturor sibienilor în general, pentru că mi-aţi acordat cinstea de a vă reprezenta 4 ani în Parlamentul României şi 5 ani în conducerea filialei, dar mai ales vouă, celor alături de care am construit, acum deveniţi consilieri judeţeni sau locali”, a scris acesta.
Președintele AUR Sibiu a mai amintit și de performanțele obținute de echipă, menționând că „din 2020 şi până în prezent am reuşit să câştigăm patru consilieri judeţeni, doi municipali, 87 locali şi un viceprimar”, subliniind că toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără sprijinul membrilor și al tinerilor implicați: „Fără efortul tuturor, dezvoltarea filialei nu ar fi fost posibilă.”
Ce motive a avut pentru a demisiona
Fostul lider al organizației AUR Sibiu a explicat că decizia sa nu are legătură cu o opțiune personală, ci reprezintă un gest de principiu. „Această schimbare nu vine dintr-o simplă alegere interioară, ci este consecința curajului de a spune lucrurilor pe nume și de a refuza compromisurile politice impuse, care stau la baza tuturor problemelor din județ și din întreaga țară”, a afirmat Sebastian Suciu.
El a adăugat că pleacă „cu fruntea sus”, subliniind că lasă în urmă „o filială consolidată, un colectiv unit și un drum deschis spre o construcție politică autentică, fără compromisuri”.