Declarația comună a liderilor G7. "Acțiunile lui Putin aduc rușine Rusiei. Nu trebuie lăsat să câștige"
- Adriana Popescu
- 8 mai 2022, 22:45
Liderii grupului națiunilor celor mai industrializate, G7, s-au reunit duminică într-o videoconferinţă, a treia întâlnire din acest an. Aceștia au discutat despre noile sancțiuni pe care doresc să le impună Rusiei.
Liderii Grupului celor Șapte (G7) au anunțat că vor face tot ce le stă în putere pentru ca Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko să plătească pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Astăzi, 8 mai, noi, liderii Grupului celor Şapte, alături de Ucraina şi de comunitatea globală, comemorăm încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi eliberarea de fascism şi de stăpânirea terorii naţional-socialiste, care a cauzat distrugeri nemăsurate, orori de nedescris şi suferinţă umană. Plângem milioane de victime şi le omagiem, în special pe toţi cei care au plătit preţul suprem pentru a doborî regimul Naţional Socialist, inclusiv aliaţii occidentali şi Uniunea Sovietică. 77 de ani mai târziu, preşedintele Putin şi regimul său au ales acum să invadeze Ucraina într-un război neprovocat de agresiune împotriva unei ţări suverane. Acţiunile sale aduc ruşine Rusiei şi sacrificiilor istorice ale poporului rus. Prin invazia şi acţiunile în Ucraina începând din 2014, Rusia a încălcat ordinea internaţională bazată pe reguli, în special Carta ONU, concepută după al Doilea Război Mondial pentru a cruţa generaţiile care au urmat de flagelul războiului, se arată în comunicat.
De asemenea, președintele Zelenski a primit asigurări că va fi sprijinit în continuare.
L-am asigurat pe preşedintele Zelenski că suntem pregătiţi şi de alte acţiuni pentru a ajuta Ucraina să îşi asigure viitorul liber şi democratic. Vom continua să oferim asistenţă militară şi de apărare Forţelor Armate Ucrainene, vom continua să susţinem Ucraina în apărarea reţelelor sale împotriva incidentelor cibernetice şi vom extinde cooperarea, inclusiv cu privire la securitatea informaţiilor. Vom continua să susţinem Ucraina pentru a-şi mări securitatea economică şi energetică.
Nu vom precupeţi niciun efort pentru ca preşedintele Putin şi arhitecţii şi complicii acestei agresiuni, inclusiv regimul Lukaşenko în Belarus, să dea socoteală pentru acţiunile lor, conform legislaţiei internaţionale. Condamnăm tentativele Rusiei de a înlocui autorităţile ucrainene alese democratic cu unele nelegitime. Nu vom recunoaşte aceste acte de încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei
Liderii grupului au subliniat că vor avea grijă ca sancțiunile impuse Rusiei să fie aplicate cât mai repede. Printre aceste se numără: interzicerea sau prevenirea furnizării de servicii cheie de care depinde Rusia, eliminarea treptată a dependenţei de energie din Rusia sau acţiuni împotriva băncilor ruseşti cu legătură cu economia globală