Liderii G7, mesaj de avertisment lansat către Rusia. Subiectul armelor nucleare, chimice sau biologice ține planeta cu respirația tăiată

Liderii G7, mesaj de avertisment lansat către Rusia. Subiectul armelor nucleare, chimice sau biologice ține planeta cu respirația tăiatăSursa: Palinchak | Dreamstime.com

Liderii G7 au făcut o declarație comună, joi, la finalul întâlnirii pe care au avut-o la Bruxelles. Rusia a fost avertizată să nu se gândească la folosirea armelor care ar duce la o catastrofă mondială.

Liderii G7 au transmis un avertisment către Rusia, împotriva utilizării armelor chimice, biologice sau nucleare în invazia pe care Kremlinul a declanșat-o în Ucraina.

Mesajul pe care l-au transmis liderii G7 după întâlnirea ce-a avut loc la Bruxelles

„Avertizăm împotriva oricărei amenințări cu utilizarea armelor chimice, biologice și nucleare sau a materialelor conexe”, arată liderii celor mai industrializate țări din lume într-o declarație comună după întâlnirea ce a avut loc, joi, la Bruxelles.

Ei au denunțat, de asemenea, încercările de dezinformare ale Rusiei, prin care pretind că Ucraina s-ar pregăti să folosească o armă chimică sau nucleară.

„Denunțăm categoric campania de dezinformare malițioasă și complet nefondată a Rusiei împotriva Ucrainei, un stat în deplină conformitate cu acordurile internaționale de neproliferare. Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la alte țări și actori care au amplificat campania de dezinformare a Rusiei”, au transmis liderii G7, conform CNN.

„Suntem îngrijorați de escaladarea și întărirea represiunii împotriva poporului rus”

Liderii G& au făcut aluzie la eventualitatea ca Beijingul să ofere Rusiei asistență militară sau financiară, fără a menționa China.

„Vom continua să cooperăm strâns, inclusiv prin angajarea altor guverne în adoptarea unor măsuri restrictive similare celor deja impuse de membrii G7 și pentru evita eludarea și atenuarea efectelor sancțiunilor”, au scris liderii.

„Suntem îngrijorați de escaladarea și întărirea represiunii împotriva poporului rus și de retorica tot mai ostilă a conducerii ruse, inclusiv împotriva cetățenilor obișnuiți”, se mai arată în declarația comună.

Fără a anunța o poziție explicită cu privire la participarea Rusiei la G20, liderii G7 au arătat că „organizațiile internaționale și forurile multilaterale nu ar trebui să-și mai desfășoare activitățile cu Rusia într-o manieră normală”.

Mesajul pe care l-a transmis președintele SUA, Joe Biden, pe contul de Twitter

După summit, președintele american Joe Biden a scris pe Twitter că liderii G7 rămân alături de Ucraina.

„Sunt mândru că m-am întâlnit astăzi cu colegii mei din G7. Rămânem hotărâți să susținem poporul și guvernul ucrainean care rezistă eroic în fața agresiunii militare a președintelui Putin și războiului împotriva națiunii lor suverane”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News