Kremlinul denunță „războiul economic” provocat de Statele Unite. Mesaj liniștitor pentru NATO, de la Moscova: „Nu vă fie frică”
- Ionel Sclavone
- 9 martie 2022, 17:45
Kremlinul acuză Statele Unire că a declarat „război economic” Rusiei, după introducerea embargoului asupra importurilor de petrol și gaze rusești. Pe de altă parte, oficialii de la Moscova susțin că nu au amenințat niciodată NATO și de aceea nu înțeleg concentrarea de forțe militare pe flancul estic. NATO a decis să-și suplimenteze prezența militară în această regiune în contextul invaziei din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, acuză „războiul economic” pe care l-au declanșat Statele Unite împotriva Rusiei. El a făcut aceste declarații în urma anunţului făcut de Washington privind introducerea unui embargou asupra importurilor americane de petrol şi gaz rusesc, între alte sancţiuni, după cum relatează AFP şi Reuters.
„SUA au declarat război economic Rusiei şi poartă acest război”, a declarat Dmitri Peskov.
Oficialul a precizat că Moscova pregătește o reacție ca urmare a deciziei președintelui american Joe Biden care a interzis importurile de petrol şi gaz din Rusia. Peskov a dat asigurări că Rusia a fost, este şi va continua să fie un furnizor de energie de încredere. El a precizat că fluxurile de energie nu au fost întrerupte.
„Însă acest dezmăţ ostil declanşat de Occident complică foarte mult situaţia şi ne forţează să ne gândim serios” la paşii următori, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Rusia încearcă să liniștească NATO
În acest context, Rusia încearcă să liniștească Occidentul afirmând că nu a amenințat niciodată NATO și nici nu are în intenție să o facă. Declarația îi aparține purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit Reuters.
„Nu vă fie frică, Rusia nu a ameninţat niciodată Alianţa şi nici acum nu o ameninţă. Dar Rusia nu poate să nu reacţioneze la cursul de confruntare al NATO faţă de ea”, a afirmat Zaharova, citată de Interfax.
În opinia sa, consolidarea forţelor militare ale NATO pe flancul său estic, în urma invadării de către Rusia a Ucrainei, este provocatoare. Ea susține că o astfel de măsură nu este de natură să contribuie la asigurarea securităţii în Europa.
„În ultimele zile, Alianţa Nord-Atlantică şi-a sporit numărul grupurilor sale multinaţionale din Europa de Est, numărul avioanelor care participă la misiuni de patrulare etc", a afirmat Maria Zaharova, citată de Interfax.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus „a omis” faptul că NATO a luat toate aceste măsuri după războiul provocat în Ucraina de către Rusia. De altfel, acesta este cel mai mare conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Occidentul a impus sancțiuni dure Moscovei
Un număr important de state occidentale au adoptat sancțiuni economice masive împotriva Rusiei după invazia Ucrainei, în urmă cu aproape două săptămâni. SUA şi Marea Britanie au anunţat că interzic importurile de hidrocarburi din Rusia. Pe de altă parte, Uniunea Europeană este mai reticientă și are rețineri în a lovi acest sector.
Statele blocului comunitar este dependent de importurile pe care le face din Rusia. În special Ungaria și Germania se opun unor astfel de sancțiuni care să vizeze importul de gaze naturale și petrol din Rusia.
Din ce în ce mai mare de companii occidentale părăsesc Rusia. Iar acest lucru va avea drept consecință un val masiv de concedieri.