Declarația care aruncă în aer cazul Caracal: „A fost cea mai mare greșeală”

Declarația care aruncă în aer cazul Caracal: „A fost cea mai mare greșeală”

Într-o emisiune de la Antena 3, Alexandru Cumpănașu a declarat despre demisia șefului DIICOT că a fost cea mai mare greșeală din dosarul Caracal

Alexandru Cumpănașu a vorbit, vineri seară,  într-o ediție specială moderată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3, despre ancheta Caracal și solicitările sale către DIICOT, dar și despre demisia lui Felix Bănilă din fruntea DIICOT, subliniind că a fost „o mare greșeală”.

„A fost cea mai mare greșeală în acest dosar! În acest moment, cei care conduc DIICOT sunt procurorii de caz, singurul care nu era procuror de caz era șeful DIICOT. Nu vreau să mă amestec în politică în seara aceasta”, a mai spus Cumpănașu.

„Ce am cerut noi este reaudierea familiei Dincă, inclusiv a fiului lui Dincă, pentru că la dosar există declarația așa-zisei menajere a lui Dincă, și reiese foarte clar ce scria despre Dincă. Dumneaei avea rolul de a le aranja, iar fiul lui Dincă avea misiunea de a le scoate peste graniță în mod fraudulos. Cu acte false”, a mai adăugat Alexandru Cumpănașu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cumpănașu a adăugat că dacă menajera lui Dincă minte, solicită o confruntare între familia Dincă și menajeră precizând că procurorii DIICOT refuză reaudierea familiei lui Gheorghe Dincă pe baza probelor.

Felix Bănilă, procurorul-şef al DIICOT,  a anunţat, miercuri, că a decis să-şi depună demisia de onoare, susţinând, însă, că nu a eşuat în îndeplinirea atribuţiilor, iar speţa „Caracal” nu depăşeşte nivelul priceperii sale.