Decizie luată de Mircea Lucescu, după ce a devenit campionul Ucrainei cu Dinamo Kiev. Patronul echipei a făcut anunțul
- Nicolae Comănescu
- 2 iunie 2021, 14:40
Mircea Lucescu a ajuns la un nou acord cu finanțatorul echipei Dinamo Kiev, Igor Surkis, și va continua pe banca „alb-albaștrilor” până în vara anului 2023.
Mircea Lucescu (75 de ani) va continua să o antreneze pe Dinamo Kiev, formație cu care în stagiunea 2020-2021 tehnicianul român a reușit să câștige campionatul Ucrainei. „Il Luce” a ajuns la un nou acord cu omul de afaceri Igor Surkis, patronul „alb-albaștrilor”. Astfel, Lucescu va sta la Dinamo până în vara anului 2023.
Mircea Lucescu a avut mare succes încă de la primul sezon la Dinamo Kiev
Tehnicianul român a semnat anul trecut un contract pe două sezoane, plus opțiune de prelungire pentru încă unul. În primul sezon, Lucescu a câștigat toate trofeele interne - titlul de campioană, Cupa şi Supercupa Ucrainei. După ce Surkis a bătut palma cu Mircea Lucescu în privința noului contract, finanțatorul de la Dinamo Kiev a anunțat că are încredere totală în român.
„Avem încredere deplină în Mister şi strategia lui de dezvoltare. Mircea Lucescu nu este doar un antrenor câștigător, este un expert care dezvoltă jucători şi ajută la schimbarea clubului nostru.
Sperăm că următorii doi ani vor fi doar începutul unei noi pagini câștigătoare în istoria Dinamo şi suntem foarte entuziasmați că Lucescu va face parte din această călătorie”, a afirmat Surkis.
Ce a schimbat antrenorul român la campioana Ucrainei
Mircea Lucescu a avut mari probleme la Dinamo Kiev, încă de la începutul sezonului trecut. El a fost aspru contestat de unii fani ai echipei. Care i-au reproșat trecutul pe care l-a avut la rivala Șahtior Donețk. Perioadă în care antrenorul i-a atacat în mod repetat pe cei de la Dinamo Kiev.
„Dacă mă întrebi care este diferența dintre actuala echipă și formația pe care am acceptat-o în august, voi spune că băieții au căpătat mentalitatea de câștigători. Campionii sunt aceiași jucători care erau la Dynamo și înainte, dar cel mai important lucru nu este talentul, ci munca. Băieții au trăit fiecare zi cu gândul de a deveni campioni”, spunea Mircea Lucescu vorbind despre transformarea echipei Dinamo Kiev.